sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSportGheorghe Hagi a refuzat să preia conducerea echipei naționale a României

Gheorghe Hagi a refuzat să preia conducerea echipei naționale a României

Gheorghe Hagi a anunțat că nu poate să preia postul de selecționer al naționalei de fotbal a României. Așa cum se prognoza în mediul fotbalistic autohton, fostul lider al naționalei a refuzat oferta Federației Române de Fotbal de preluare a reprezentativei tricolore, după încheierea contractului cu Edward Iordănescu. Hagi și-a anunțat decizia astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă:

”Dragi suporteri români, în urma discuțiilor din ultima perioadă, cu privire la dorința Federației Române de Fotbal de a fi noul selecționer al României, doresc să precizez următoarele:

– Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiții ale F.R.F, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanța în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.

– Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federației Române de Fotbal de a fi selecționerul echipei naționale.

– A fost, cu siguranță, una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naționala României reprezintă visul oricărui tehnician român.

– Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România! / Cu respect, Gheorghe Hagi”.

Ulterior, Federația Română de Fotbal a transmis că respectă și înțelege decizia lui Hagi. Oficialii FRF trebui să facă o nouă ofertă de preluare a naționalei altui antrenor, în cel mai scurt timp posibil. ”FRF îi urează mult succes în continuare în cadrul proiectului Farul Constanța, având deplina încredere că Gheorghe Hagi va continua să contribuie semnificativ la dezvoltarea fotbalului românesc, așa cum a făcut-o de-a lungul întregii sale cariere. Cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, domnul Hagi va conduce echipa națională a României de pe banca tehnică spre noi succese. Spiritul său ambițios, dăruirea și pasiunea pentru fotbal reprezintă valori esențiale care, cu siguranță, la momentul potrivit, vor aduce beneficii imense echipei naționale. În perioada imediat următoare, Administrația FRF urmează să identifice cea mai bună variantă pentru postul de selecționer al României, în baza nominalizărilor Comisiei Tehnice.”, a anunțat FRF.

Pe lista de posibili selecționeri se află mai multe nume: Mircea Lucescu, Adrian Mutu, Cristi Chivu, Marius Șumudică. Peste circa o lună și jumătate încep meciurile din Liga Națiunilor, astfel că selecționata României are nevoie de un antrenor cât mai repede.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu