Un incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marți a ruinat o gospodărie din comuna Nistorești. Focul pornit de la un scurtcircuit electric s-a răspândit rapid și a cuprins întreaga gospodărie: casă, anexe, bunuri, mașini. Mai multe echipaje de pompieri militari și voluntari s-au luptat cu flăcările timp de 5 ore. Nu s-au înregistrat victime, însă pagubele sunt imense: proprietarii au rămas, practic, în stradă.
Drama familiei Marioara și Ionel Șogor a impresionat și a mobilizat, în același timp, multă lume. Oamenii au început să facă apeluri la solidaritate și sprijin. Fiul familiei, Săndel Șogor, lucrează ca polițist în București, iar colegii au sărit în ajutorul său. ”Casa colegului nostru Săndel Șogor din cadrul DGPMB – Secția 7 a ars. Haideți să-l ajutăm să treacă peste această cumpănă!”, au transmis polițiștii pe un grup de pe Facebook. De asemenea, rude, prieteni și colegi au distribuit pe rețelele de socializare mesaje și apeluri de sprijin și au anunțat conturile bancare în care se pot face donații. Primarul comunei Nistorești, Teodor Dobre, a precizat că administrația locală va ajuta, la rândul său, familia Șogor cu tot ceea ce se poate.
Iată, mai jos, conturile bancare în care se pot depune bani în sprijinul familiei Șogor:
– RO62BTRLRONCRT0557232501 – Săndel Șogor;
– RO47 RNCB 0479 1510 7392 0001 – Georgiana Șogor;
– RO16RZBR0000060020246818 – Marioara Șogor.