sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneMinistrul Transporturilor: loturile 1, 2 și 4 din Autostrada Buzău-Focșani, gata în...

Ministrul Transporturilor: loturile 1, 2 și 4 din Autostrada Buzău-Focșani, gata în luna octombrie / Lotul 3, la finalul lunii noiembrie

O nouă previziune guvernamentală optimistă în ceea ce privește tronsonul Buzău-Focșani din A7. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că până la finalul acestui an vom circula pe întreg tronsonul de autostradă dintre Buzău și Focșani. Tronsonul Buzău-Focșani are 82,44 kilometri și este împărțit în 4 loturi. Lucrările sunt executate dr grupul UMB. ”Din aceste 4 loturi sunt la 82% medie, cele 4 loturi dintre Buzău și Focșani. Prin urmare, lotul 1 si 2 și lotul 4 vor fi date în circulație la jumătatea lunii octombrie. Podul și lotul 3 undeva pe finalul lunii noiembrie. Se va circula pe cei 82 km în această toamnă între Buzău și Focșani”, a declarat Sorin Grindeanu, prezent cu premierul Marcel Ciolacu pe șantierul autostrăzii. ”În sfârşit, după 35 de ani, nu mai vorbim nici de promisiuni, că se va întâmpla după nu ştiu cât timp, în cel mai scurt timp se va circula pe Autostrada Moldovei. Am mers cu domnul Grindeanu şi am văzut stadiul lucrărilor pe aproximativ 82 de kilometri din Autostrada Moldovei. Sunt patru tronsoane, tronsonul unu şi tronsonul doi au finalizare în contract anul acesta şi cu certitudine vor fi finalizate. Şi mai rămân trei şi patru, unde stadiul este foarte avansat. Deci, vorbim de la Buzău la Focşani, deci aşa cum văd eu, cred că până la sfârşitul anului se va da drumul la circulaţie pentru aceşti 82 de kilometri. Şi vom vedea, de la Focşani încolo, ce se va mai întâmpla”, a spus și șeful Guvernului.

.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu