sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateZi de mare sărbătoare pentru creștini - Adormirea Maicii Domnului

Zi de mare sărbătoare pentru creștini – Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită pe 15 august. Despre această sărbătoare nu găsim informații în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiția Bisericii. Potrivit acestei Tradiții, Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare“. După ce Fecioara Maria și-a cerut iertăciune de la toți, și-a dat duhul. Domnul Însuși S-a coborât din ceruri pentru a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt. Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor și auzul surzilor s-au deschis, ologii și bolnavii s-au vindecat.

Trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești. Tradiția mărturisește că Toma sosește la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului. Dorind să cinstească trupul ei, Apostolii au deschis mormântul. Dar minune! Mormântul era gol. Trupul Fecioarei Maria a fost ridicat la ceruri de Fiul ei. După credința Sfintei noastre Biserici, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei n-a cunoscut stricăciunea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu și preaslăvit, a fost mutată și cu trupul la ceruri, ca o pargă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri nu prin puterea ei proprie, ci prin voința Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos; iar acolo, în ceruri, se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem, așadar, mare încredere în ocrotirea ei, pentru că ea singură poate mijloci înaintea lui Dumnezeu cu îndrăznire de mamă.

În icoana Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul ține pe braț sufletul Maicii Sale, ca pe un copil înfășat în haine albe și-l arată îngerilor, după cum Maica Domnului în viața pământească a purtat pe pruncul Iisus pe brațul stâng și cu mâna dreaptă L-a arătat lumii. „Adormirea Maicii Domnului este și mutare la ceruri care nu este nici înviere și nici înălțare. Această mutare a ei nu este numită înviere, pentru că ea nu s-a arătat pe pământ cu trupul înviat ca să fie văzută de oameni cum S-a arătat Hristos. Nu se numește nici înălțare, pentru că nu s-a înălțat la ceruri cu propriile puteri, ci se numește mutare”, mărturisea, într-o predică, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare din cele închinate Maicii Domnului și s-a dezvoltat începând cu secolul al V lea, după Sinodul de la Efes din 431, când Maica Domnului a fost numită Născătoare de Dumnezeu. Adormirea Maicii Domnului a fost așezată la nouă zile după praznicul Schimbării la Față a Domnului, pentru că Maica Domnului este mai presus de cele nouă cete îngerești, este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare, se sărbătorește Ziua Marinei Române și a Forțelor Navale. În porturile și orașele de la mare și Dunăre sunt organizate manifestări dedicate acestei sărbători. (sursa: crestinortodox.ro)

Începând de astăzi se reia sezonul de nunți și petreceri, după două săptămâni de post. În Moldova și alte zone, de Adormirea Maicii Domnului, cei care poartă numele Maria sau derivate nu-și serbează onomastica, fiind considerată o zi de rugăciune. Petrecerea se face pe 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică). În Transilvania și alte zone, însă, se serbează onomastica și pe 15 august.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu