sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneActivitatea Gărzii Forestiere Focșani în luna iulie: controale, amenzi, confiscări de lemne,...

Activitatea Gărzii Forestiere Focșani în luna iulie: controale, amenzi, confiscări de lemne, avize pentru împădurire

În luna iulie 2024, personalul Gărzii Forestiere Focșani a desfășurat atât activități de control privind respectarea regimului silvic, cât și acțiuni de implementare și monitorizare. În urma controalelor cu privire la respectarea regimului silvic efectuate, în număr de 103, au rezultat următoarele:
au fost aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare a amenzilor de 115.000 lei;
au fost confiscate materiale lemnoase cu un volum de 260 mc;
au fost verificate, în vederea soluționării, 17 petiții.
Menționăm că o parte dintre controalele privind respectarea regimului silvic au fost efectuate în colaborare cu organele de poliție.
În aplicația SUMAL 2.0, au fost efectuate 97 de interogări constând în verificări de stocuri/operațiuni pentru materialele lemnoase, verificări procedurale (fotografii, traseu parcurs, destinatari, localizare, proveniență etc.), precum și corecții erori/stocuri etc.
În ceea ce privește domeniul cinegetic, au fost efectuate 18 controale de fond, acţiuni de combatere şi prevenire a braconajului, verificări la birou privind respectarea regimului autorizaţiilor de vânătoare, controale privind respectarea clauzelor contractuale de gestionare, controale privind îndeplinirea criteriilor de licenţiere și verificări privind reașezarea cotelor de recoltă şi verificare a sesizărilor primite.
Prin Măsura PNRR/2022/C2/S/1.A – Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri, în luna iulie:
au fost avizate favorabil 38 de amplasamente cu o suprafață totală de 246,37 ha;
au fost aprobate 6 proiecte tehnice de împădurire a unei suprafețe totale de 58,48 ha;
au fost recepționate lucrările de înființare a unor plantații cu o suprafață totală de 56,43 ha.
Prin Măsura PNRR/2023/C2/I.1.B, Subinvestiția I.1.B – Sprijin pentru refacerea potențialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor, organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale, – Investiția 1, în luna iulie au fost verificate lucrările de instalare a plantațiilor pentru un beneficiar, cu o suprafață totală de 24,40 ha. Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au mai verificat 85 de acte de punere în valoare, întocmite de ocoale silvice autorizate și au realizat 57 verificări pentru diverse avize/atestate/aprobări. (sursa: Garda Forestieră Focșani)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu