joi, septembrie 19, 2024
AcasăStiri Interne”Recolta” polițiștilor vrânceni în minivacanța de Sfânta Maria: amenzi de peste 415.000...

”Recolta” polițiștilor vrânceni în minivacanța de Sfânta Maria: amenzi de peste 415.000 lei, 52 permise de conducere reținute, 5 persoane prinse în flagrant

În contextul minivacanței prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii din Vrancea au fost la datorie, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, fluidizarea traficului rutier și prevenirea victimizării, prin diverse tipuri de infracțiuni. Aproape 1.000 de persoane au fost legitimate în cadrul filtrelor rutiere și peste 350 de conducători auto au fost testați pentru alcool sau droguri, fiind aplicate peste 800 de sancțiuni și reținute 52 de permise de conducere. Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 15 – 18 august, au acționat zilnic, peste 70 de patrule pedestre sau auto. Au fost desfășurate 36 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 37 de filtre, în cadrul cărora au fost verificate 698 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 362 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

Polițiștii vrânceni au intervenit la 256 de evenimente, dintre care 231 au fost sesizate prin 112. Astfel, au fost sesizate 90 de infracțiuni, dintre care 60 contra persoanei, 21 contra patrimoniului, 3 infracțiuni la regimul siguranței rutiere și 6 infracțiuni de altă natură. De asemenea, au fost prinse în flagrant 5 persoane, cercetate pentru comiterea de infracțiuni, fiind depistate două persoane urmărite național și internațional.

Polițiștii din Vrancea au aplicat 875 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 415.000 lei. Ca măsuri complementare, au fost reținute 52 de permise de conducere, dintre care 25 ca urmare a depășirii limitelor legale de viteză, 6 pentru consumul de alcool și 21 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 50 de certificate de înmatriculare.

Zilnic, poliţiştii rutieri și de ordine publică au acţionat pe drumurile naționale pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, nefiind înregistrat niciun accident rutier grav în această perioadă. Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind echipamentele din dotarea Poliției Române, pentru supravegherea traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea ordinii și liniștii publice. Cetățenilor care încă se află în vacanță le recomandăm să nu uite de siguranța personală, pentru ca această perioadă să nu se încheie în mod nefericit, să respecte regulile de circulație și să își ia măsuri de protecție a bunurilor personale. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu