Un nou eveniment rutier pe E85, în comuna Golești. În această seară, două autoturisme s-au ciocnit în preajma unei treceri de pietoni. Din primele date, un autoturism a oprit la trecere, acordând prioritate unui pieton. Din spate a venit un alt autoturism care nu a putut frâna la timp și a lovit mașina oprită deja. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și ambulanțe. În mașini se aflau și copii.
Reamintim că, în această dimineață, pe E85, în comuna Golești, s-a produs un accident grav de circulație, în care au fost implicate 4 autovehicule, printre care și o autospecială de poliție. Autoturismul IPJ Vrancea a fost lovit din spate de către o autoutilitară, fiind proiectat în alte două autovehicule de pe sensul opus de mers.În eveniment au fost implicate 4 autovehicule, rezultând rănirea a 8 persoane, dintre care una încarcerată. Persoanele rănite (printre care și 5 polițiști) au fost transportate la spital, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare.