sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneProfesorul Alfred Bulai, arestat preventiv pentru agresiune sexuală

Profesorul Alfred Bulai, arestat preventiv pentru agresiune sexuală

Fostul profesor universitar de la SNSPA Alfred Bulai va fi cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. El fusese, inițial, reținut pentru 24 de ore, iar procurorii au cerut arest preventiv pentru 30 de zile. Joi seară, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 București au admis propunerea procurorilor. ”În temeiul art. 226 C. proc. pen. rap. la art. 223 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 202 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., admite propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cu privire la inculpatul BULAI ALFRED, …, în dosarul nr. 7466/160/P/2024. În temeiul art. 202 alin. (1) şi (3), alin. (4) lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 223 alin. (2) C. proc. pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului BULAI ALFRED, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) ?i (2) lit. a) C.pen. cu aplic. art. 3 C. pen. şi agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) ?i (2) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 3 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pe o durată de 30 de zile, începând de la data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă. În temeiul art. 230 alin. (1) C. proc. pen., dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru absenţi.”, se arată în decizia judecătorilor.

Reamintim că profesorul de la SNSPA este acuzat de mai multe foste studente de agresiune. Circa 20 de foste studente au depus mărturie, atât în fața jurnaliștilor cât și în fața anchetatorilor, cu privire la actele de agresiune și de umilire la care le-a supus Alfred Bulai, în calitate de profesor. Potrivit unor surse, ancheta procurorilor vizează și fapte recente, care s-ar fi petrecut între decembrie 2023 și mai 2024. Conform G4Media, Bulai i-ar fi făcut avansuri unei studente care l-a denunțat procurorilor după investigația jurnaliștilor de la Snoop.ro. Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, este cercetat pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu