sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateZi de mare sărbătoare: Nașterea Maicii Domnului

Zi de mare sărbătoare: Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) este sărbătorită pe 8 septembrie. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub numele de Sfânta Maria Mică, spre deosebire de Adormirea Maicii Domnului, care poartă denumirea de Sfânta Maria Mare. Este prima sărbătoare cu cruce roșie din noul an bisericesc, an care începe pe 1 septembrie. Maica Domnului s-a născut din părinții Ioachim și Ana, înaintați în vârstă, ca rod al rugăciunii lor. Ioachim provenea din casa lui David și Ana din cea a lui Aaron, așadar erau de neam împărătesc și preoțesc. Dar acest lucru nu le aducea bucurie, pentru că în trecut, cei care erau lipsiți de copii erau socotiți ca fiind lipsiți de binecuvântarea dumnezeiască. Și din acest motiv erau ocărâți de oameni.

Însă Dumnezeu a ascultat rugăciunea lor și le-a dăruit-o pe cea care avea sa devină sălașul lui Hristos. Dacă Fiul lui Dumnezeu Și-a ales drept mamă pe cea mai bună dintre noi, e de ajuns să înțelegem în ce curăție au trăit părinții ei de s-au învrednicit de un asemenea dar. Amintim că părinții Ioachim și Ana făgăduiseră lui Dumnezeu că, dacă vor avea un copil, îl vor închina Domnului. Din acest motiv, Maica Domnului a fost dusă la Templul din Ierusalim la vârsta de 3 ani. Iar în acest Templu, Maica Domnului se va pregăti să devină templu viu, adică cea din care Hristos va lua firea omenească, pentru a o îndumnezei.

Maica Domnului are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire: 8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului, 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 25 martie – Buna Vestire, 2 iulie – Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, 15 august – Adormirea Maicii Domnului și 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului. (sursa: crestinortodox.ro)

Mulți români își serbează astăzi onomastica. Conform statisticii Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, sunt peste 2,6 milioane de  români care poartă numele Maria, Marian și derivate. Femei sunt în majoritate – aproape 2 milioane. Cele mai frecvente nume sunt: Maria – 1.486.913; Mariana – 264.991; Mărioara – 51.460; Marina – 29.757; Mioara – 29.503; Marilena – 24.445; Maricica – 21.593; Mara – 18.401. Bărbați români care își serbează astăzi ziua numelui sunt în număr de peste 652.000. Cele mai frecvente nume sunt: Marian – 316.800; Marius – 259.705; Marin – 72.868.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu