duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneFOTO Doi frați, arestați preventiv într-un dosar de...

FOTO Doi frați, arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc / Aceștia distribuiau droguri pe litoral, la concerte și alte evenimente

La data de 7 septembrie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– B.T. Vrancea, au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada august-septembrie 2024, una dintre persoane ar fi deţinut, transportat, oferit și vândut droguri de risc (canabis) şi droguri de mare risc (cocaină şi ecstasy), către consumatori din județele Constanța și Galați, inclusiv în urma unor evenimente private sau publice (concerte).

Astfel, la data de 6 septembrie 2024, persoana cercetată a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Galați, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 170 de grame de cocaină și respectiv 10 grame substanță MDMA în amestec cu ketamină, pentru 80.000 de lei. În același interval de timp, cea de-a doua persoană cercetată ar fi deţinut, oferit şi vândut, prin intermediul primei persoane droguri de risc (canabis). Ulterior au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județele Constanța, Galați și Argeș, fiind identificate și ridicate 1,5 kilograme canabis (drog de risc), 180 de grame de cocaină (drog de mare risc), 25 de grame de substanță cu conținut de MDMA și ketamină (drog de mare risc), 12.710 euro, 8.700 de lire sterline, 400 de dolari americani, 200 de franci elvețieni și 8.500 de lei, precum și alte mijloace de probă.

Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T.– B.T. Vrancea au dispus reținerea celor 2 persoane (frați), cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu. La data de 7 septembrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Constanța și Pitești, precum și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș și Grupării Mobile de Jandarmi Constanța. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu