Repatriot Summit 2024, cel mai important eveniment anual dedicat românilor din afara granițelor va începe pe 3 octombrie la București, la Palatul Parlamentului, și va continua la Hotelul Orizont din Predeal, până pe 6 octombrie. Conform formatului consacrat de cele 8 ediții precedente, evenimentul va aduce împreună 100 dintre oamenii de afaceri şi manageri români din străinătate cu peste 100 dintre oamenii de afaceri şi manageri de succes din România. Discuțiile vor fi orientate către găsirea soluțiilor pentru o conectare mai bună a românilor de pretutindeni cu țara, pe fructificarea unor oportunități de afaceri în România și în lume. Sunt abordate tematici complexe privind înalta tehnologie, inteligența artificială, dezvoltarea infrastructurii și energia pe lângă educație, sănătate și promovarea turismului românesc prin prisma țesăturii de încredere dintre comunitățile din țară și cele din diaspora. “De aproape 10 ani, inițiativa noastră voluntară a determinat conexiuni de valoare cu români extraordinari din toată lumea, acțiunile și mesajele noastre generând încredere și proiecte concrete în mai multe domenii, demonstrând prin fapte cât de intens “Credem în România”. Dacă 10% dintre românii plecați ar reveni în țară, România ar fi tigrul Europei cel puțin următorii 10 ani și asta ar ajuta foarte mult atât companiile din România cât și nivelul de trai al tuturor românilor.”, a declarat Marius Bostan, antreprenor în serie, membru Romanian Business Leaders și inițiator al Repatriot.
Summitul va începe joi, 3 octombrie, ora 12.30, la Palatul Parlamentului, prin celebrarea unei noi serii de 100 de români remarcabili din afara granițelor la Gala “Top 100 Români de Pretutindeni”, ediția a VII-a. Vor fi 10 categorii și astfel, cu această ediție, Repatriot reușește să omagieze 700 de români pe care orice țară i-ar dori aproape. La activitățile de la Palatul Parlamentului vor fi prezenți reprezentanți ai Președinției României, Parlamentului și Guvernului. “Oameni curajoși, cu spirit de inițiativă au plecat în țări diverse fără nici un sprijin și apoi au devenit antreprenori, profesioniști apreciați în țările de adopție. Sunt ambasadorii noștri, indiferent de opțiuni politice, ei țin cu țara, trimit bani, aduc expertiză și o atitudine civică sănătoasă, nu-și pierd încrederea în România.”, a declarat Lucian Rotar, antreprenor cu investiții în Franța și România.
Agenda publică a Summitului Repatriot 2024 poate fi găsită aici: https://www.repatriot.ro/repatriot-summit-2024/agenda/ Menționăm că înainte, în timpul și după finalizarea agendei publice se vor desfășura evenimente publice și private în marja Summitului Repatriot.
Pentru prima dată, în acest an are loc și premierea unor companii performante în cadrul Romania Performance Excellence Program, o inițiativă venită din nevoia de a crește competitivitatea organizațiilor românești și soluția dată de un profesor român din Statele Unite în urma Summitului Repatriot din 2018 de la Alba Iulia. “România are multă valoare rămasă nedescoperită! Excelența în management și preocuparea pentru performanța continuă în organizații ar valorifica mult mai bine resursele existente. Pornind de la o discuție informală, ne-am propus să urmărim și să studiem programul Baldrige din Statele Unite, singurul premiu de excelență sub egida Președinției Statelor Unite. Astfel, după criza generată de pandemie, am reușit să inițiem un proiect pilot împreună cu Repatriot și Fundația Națională a Tinerilor Manageri, și să avem primele serii de cursanți, iar acum să avem prima Gală de premiere a unor campioni, pe 3 Octombrie la Parlamentul României,” a declarat Andrei Ghenciu, profesor la University of Wisconsin Stout, singura universitate care a câștigat prestigiosul premiu de două ori în Statele Unite. Cu această ocazie, Repatriot va recunoaște performanța persoanelor și organizațiilor care au excelat în cadrul Romanian Performance Excellence Program, o inițiativă specială care contribuie la ridicarea competitivității.
În următoarele 3 zile, Predealul va deveni gazda Summitului și sunt deja programate activități la Hotel Orizont, în Poiana Secuilor și în Pasul Predeal, într-un program special în care participanții vor interacționa pentru a genera noi proiecte de afaceri și vor consolida strategia comunității pentru următorii ani. Mai multe despre întregul eveniment și edițiile precedente, puteți vedea AICI. Detalii despre o parte dintre participanți pot fi găsite pe: repatriot.ro/repatriot-summit-2024
Oriunde în lume i-a purtat destinul, azi ei sunt realizați și aflați în etape stabile ale vieții lor, iar mulți dintre ei sunt dornici să-și folosească experiența dobândită pentru a se implica în dezvoltarea viitorului și creșterea bunăstării țării natale. Astăzi, mai mult ca oricând, societatea românească are nevoie să concentreze toate resursele umane capabile să-i influențeze parcursul în bine. Repatriot este o comunitate de români cu inițiativă, care crește permanent în toată lumea, printr-un proiect bazat pe voluntariat al Romanian Business Leaders – RBL, inițiat în 2015, pentru “a conecta românii de pretutindeni la oportunitățile de Acasă”. Mai multe pe repatriot.ro. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea fundației este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele acesteia se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro. (comunicat de presă)