vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateEurodeputații cer Comisiei Europene să sprijine financiar România și celelalte state lovite...

Eurodeputații cer Comisiei Europene să sprijine financiar România și celelalte state lovite de inundații / CE anunță 10 miliarde euro

UPDATE      Ulterior, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat la Wroclaw (Polonia) un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între care România, afectate de inundaţii.

Într-o rezoluție privind inundațiile devastatoare din Austria, Cehia, Germania, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, adoptată joi, 19 septembrie, eurodeputații își exprimă nemulțumirea față de recentele reduceri bugetare pentru mecanismul de protecție civilă al UE. Aceștia solicită finanțare suficientă și actualizată pentru a spori gradul de pregătire și a îmbunătăți consolidarea capacităților, în special în perspectiva următorului buget multianual al UE. De asemenea, aceștia doresc ca Fondul de solidaritate al UE să fie „proporțional cu creșterea numărului și a gravității dezastrelor naturale în întreaga Europă”, îndeamnă Comisia să accelereze mobilizarea fondurilor pentru țările afectate și solicită punerea la dispoziție și a altor tipuri de sprijin tehnic și financiar, cum ar fi instrumentele politicii de coeziune. Pe termen lung, rezoluția solicită mai multe investiții ale UE în reziliența regională și locală și solicită ca viitoarea politică de coeziune a UE să se concentreze și mai mult pe atenuarea schimbărilor climatice și pe adaptarea la acestea.

Eurodeputații doresc prezentarea rapidă de către Comisie a unui plan european de adaptare la schimbările climatice, care să includă propuneri legislative concrete, anunțat în orientările politice ale președintei von der Leyen pentru Comisia 2024-2029. Un astfel de plan este necesar pentru a consolida reziliența UE, a asigura adaptarea la impactul schimbărilor climatice și a coordona acțiunile naționale privind pregătirea, planificarea și cooperarea transfrontalieră. Deputații subliniază, de asemenea, necesitatea unor investiții urgente în măsuri de gestionare a inundațiilor și de prevenire a riscurilor de inundații.

Numai în ultimii 30 de ani, inundațiile din Europa au afectat 5,5 milioane de persoane, luând aproape 3 000 de vieți omenești și cauzând daune economice în valoare de peste 170 de miliarde EUR. Vara anului 2024 a fost cea mai călduroasă din istorie la nivel mondial și în Europa. (sursa: Parlamentul European)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu