În perioada 17.09-20.09.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat Campania națională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă şi pentru verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, de către angajatorii care desfăşoară activitatea în domeniile „Captarea,tratarea şi distribuţia apei” – CAEN 3600 şi „Colectarea şi epurarea apelor uzate” – CAEN 3700
Obiectivele campaniei au fost:
- Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie;
- Eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;
- Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă;
- Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte cunoaşterea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională, a pericolelor iminente ce pot apărea în activitatea desfăşurată la locurile de muncă, precum şi privitor la necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă pentru domeniile de activitate sus-menţionate;
- Eliminarea situaţiilor de pericol grav şi iminent de accidentare prin sistarea activităţii/oprirea din funcţiune a echipamentului de muncă.
În cadrul acţiunilor de control efectuate, au fost întocmite 10 procese verbale de control pentru un număr de 5 angajatori care aveau în total 68 de salariaţi, unde s-au constatat 15 deficienţe pentru care inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni corespunzătoare.
Deficienţe constatate au fost:
– Neasigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în muncă.;
– Evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, întocmită de angajator, nu cuprinde ora de început și ora de sfârșit a programului de lucru.;
– Dosarele de personal ale salariaților nu cuprind toate documentele prevăzute: actele necesare angajării, contractul individual de muncă, actele adiţionale şi celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, acte de studii/certificate de calificare, precum şi orice alte documente care certifică legalitatea şi corectitudinea completării în registru.
Pentru remedierea neconformităţilor constatate inspectorii de muncă au dispus măsuri şi termene de intrare în legalitate.
De asemenea, a fost urmărit şi modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde a fost cazul.
Vor continua acţiunile de monitorizare şi control, în vederea identificării cazurilor de încălcare a prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea şi sănătatea în muncă precum şi asupra modului în care sunt implementate de către angajator, la locul de muncă, măsurile dispuse de inspectorii de muncă. (Sursa: Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea)