marți, octombrie 1, 2024
AcasăStiri InterneMinistrul apărării naționale, la deschiderea anului universitar la Academia Tehnică Militară

Ministrul apărării naționale, la deschiderea anului universitar la Academia Tehnică Militară

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat, luni, 30 septembrie, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025, la Academia Tehnică Militară (ATM) „Ferdinand I” din București. Instituția militară de învățământ superior are înscriși, în acest an, peste 1000 de studenți la cele trei cicluri universitare – licență, masterat și doctorat. Ministrul apărării a subliniat faptul că în instituția militară acordă o importanță deosebită creșterii gradului de motivare și nivelului de satisfacție al personalului Armatei României, pentru atractivitatea profesiei de militar, în toate dimensiunile sale. „ Niciun echipament, oricât de sofisticat ar fi, nu poate performa fără oameni performanți. Armata României, pe care ne-o dorim cât mai capabilă și mai puternică, are nevoie nu doar de investiții în înzestrarea cu tehnologie de ultimă generație, precum și de generații de tineri militari cât mai bine pregătiți și motivați pentru provocările viitorului mediu de securitate.”, le-a transmis studenților ministrul Tîlvăr.

Festivități de deschidere a anului universitar au fost organizate și la academiile categoriilor de forțe, respectiv la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și Institutul Medico-Militar din București. În acest an, în sistemul de învățământ superior militar sunt înscriși aproximativ 3.800 de studenți și masteranzi.

De asemenea, ceremonii de deschidere a anului de învățământ au avut loc în instituțiile de formare continuă ale MApN – Școala de Instruire Interarme a Forțelor Terestre „Mihai Viteazul” din Pitești, Școala de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc, Școala de Instruire a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista” din Vlădeni, Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia informației și Apărare cibernetică din Sibiu și Școala de Instruire pentru Logistică „General-maior Constantin Constantiniu” din Chitila. (Biroul presã)

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu