În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Vrancea.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat de la domiciliile celor percheziționați 1 armă neletală, cu țeava lungă, de tir sportiv cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, prevăzută cu lunetă, 2 arme neletale scurte, tip pistol, calibru 4,5 mm, 257 de elemente de muniție tip diabolou calibru 4,5 mm, 1500 de elemente de muniție tip bile metalice calibru 4,5 mm și 6 recipiente cu gaz CO2 utilizate.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. (SURSA: IPJ Vrancea)