miercuri, octombrie 16, 2024
AcasăStiri InterneBrăileancă obligată să se prostitueze în București, Vrancea și alte județe

Brăileancă obligată să se prostitueze în București, Vrancea și alte județe

Astăzi, 16 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, efectuează 3 percheziții domiciliare, în municipiul Brăila, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic și influențarea declarațiilor.

Cercetările efectuate au relevat că, în perioada octombrie 2023 – octombrie 2024, o persoană, de 34 de ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei alte persoane, de 27 de ani (cu multiple tentative de suicid, diagnosticată cu afecțiuni psihice, exploatată sexual și într-o perioadă anterioară, consumatoare de droguri) ar fi recrutat-o , adăpostit-o și transportat-o în mai multe județe, printre care Brăila, Galați, Buzău, Vrancea, Bacău, Tulcea, Constanța și Ilfov, precum și în municipiul București, în scopul exploatării prin practicarea prostituției. Persoana cercetată și-ar fi însușit aproape în integralitate foloasele materiale obținute de victimă.

De asemenea, în luna mai 2024, aceeași persoană ar fi accesat, în mod ilegal, telefonul mobil aparținând unei rude a victimei și ar fi transferat în telefonul său mai multe date, conversații, fișiere audio și numere de telefon ale unor persoane implicate în extragerea victimei din mediul de exploatare. Ulterior, folosind informațiile astfel obținute, ar fi încercat printr-un comportament intimidant să determine un martor să dea declarații mincinoase în favoarea sa.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila. Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (IPJ Brăila)



ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu