marți, noiembrie 26, 2024
AcasăAdministratieIGPR: amenzi de 6,5 milioane de lei în 4 zile

IGPR: amenzi de 6,5 milioane de lei în 4 zile

Pentru siguranța cetățenilor, în zilele de Paște, Poliția Română a continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor nedorite și pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier. În urma activităților desfășurate, au fost sesizate peste 2.500 de infracțiuni, au fost prinse în flagrant delict 430 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni și au fost aplicate peste 17.500 de sancțiuni contravenționale.
În perioada 14 — 17 aprilie a.c., pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, polițiștii au desfășurat 1.637 de acțiuni și controale, intervenind la 11.294 de evenimente. În urma acțiunilor desfășurate, au fost sesizate 2.507 infracțiuni, dintre care 794 contra persoanei, 907 contra patrimoniului, 464 la regimul siguranței rutiere și 342 pentru alte genuri de infracțiuni. De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 430 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, fiind depistate 27 de persoane urmărite. Polițiștii au intervenit și au aplicat 17.597 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3.703 la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 616 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 780 la alte acte normative. În urma acțiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere și salvarea de vieți, au fost aplicate 12.498 de sancțiuni la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice (121 pentru consum de alcool și 5.709 pentru viteză). Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 6.472.024 de lei. Ca măsuri complementare, au fost reținute 1.115 permise de conducere, din care 178 pentru consum de alcool și 389 pentru viteză, fiind retrase 234 de certificate de înmatriculare.
 
Sursa: Centrul de Informare și Relații Publice al IGPR

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu