Se anunță un nou meci foarte greu pentru CSM Focșani 2007 în Liga 2 de fotbal. Echipa focșăneană întâlnește pe teren propriu una dintre cele mai în formă echipe din acest sezon – CSM Slatina. Oltenii se află, momentan, pe locul al treilea în clasament, în timp ce focșănenii sunt, practic, pe ultimul loc. CSM Focșani 2007 este pe locul 21, dar ocupanta locului 22 (ultimul din Liga 2) urmează a fi exclusă din campionat. Tribunalul Gorj a declarat, pe 15 octombrie, falimentul grupării Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Prin urmare, rezultatele formației gorjene din acest sezon, un egal în nouă etape, vor fi anulate, iar campionatul va continua cu o echipă în minus, urmând ca, la finalul play-out-ului, barajul care determină a cincea retrogradată în Liga 3 să nu mai aibă loc, fiindcă vor pica doar patru formații în noile condiții.
CSM Focșani 2007 a acumulat doar 4 puncte în 9 etape (o victorie și un egal). Meciul de astăzi cu CSM Slatina, de pe stadionul Milcovul, va începe la ora 11:00. În etapa a XI-a, echipa focșăneană va evolua în deplasare, cu CS Concordia Chiajna. Partida va avea loc sâmbătă, 26 octombrie.