joi, octombrie 24, 2024
AcasăStiri InternePeste 2500 de parfumuri confiscate astăzi, în Vrancea, București și Pantelimon

Peste 2500 de parfumuri confiscate astăzi, în Vrancea, București și Pantelimon

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară (unul în județul Vrancea, unul în municipiul București – Sector 2 și două în orașul Pantelimon), într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare și evaziune fiscală. În urma activităților, au fost puse în executare și 2 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la comercializarea online, prin intermediul unor site-uri, dar și a rețelelor de socializare, a unor produse de parfumerie contrafăcute, ce poartă o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată, existând indicii că, în perioada 2022 – 2023, cele două persoane cercetate ar fi obținut încasări de aproximativ 4.200.000 de lei, din activitatea menționată. În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 2.500 de parfumuri, precum și 5.000 euro, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu