vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaCAMPURIFOTO Tradițiile și bogățiile toamnei, la Câmpuri

FOTO Tradițiile și bogățiile toamnei, la Câmpuri

Toamnă frumoasă și bogată, la Câmpuri. Comuna de pe Valea Șușiței a găzduit ediția a noua a Festivalului-Concurs ”Bruma toamnei peste obiceiurile și portul românesc”. Este, practic, un proiect educațional care promovează portul și tradițiile locale și are menirea să țină vie flacăra tradițiilor locale în rândul celor mici. Producătorii locali au adus produse cu care au participat la concurs, majoritatea specifice toamnei: prăjituri, dulciuri, fructe, legume, pâine, plăcinte și produse de patiserie, flori, lactate, must, vin, zacuscă, miere de albine, dulceață, compot ș.a. Ulterior, toată lumea prezentă la festival a gustat din bunătățile expuse.

Festivalul de la Câmpuri a avut 3 secțiuni: Cântece și dansuri tradiționale / Prezentarea costumului popular / Prezentarea produselor gastronomice tradiționale. ”Scopul acestui eveniment este promovarea tradiţiilor și obiceiurilor locale. Am urmărit mai multe obiective și credem că am reușit: stimularea creativităţii şi a expresivităţii în lucrări care să evidenţieze tradiţia şi istoria locală; promovarea prin cântec şi prin dans popular a frumuseţii artei populare româneşti; dobândirea unor sentimente de dragoste şi respect pentru tradiţiile, obiceiurile şi folclorul românesc; consolidarea colaborării între şcoală, familie, comunitate în scopul orientării şi aprecierii a valorilor tradiţionale. Organizarea acestui eveniment se datorează domnului director al Școlii Gimnaziale Câmpuri, Marius Cojocaru, coordonatorilor Mariana Olaru și George Vlad. La acest eveniment au participat elevi și cadre didactice de la mai multe școli din județul Vrancea: Câmpuri, Soveja, Vizantea-Livezi, Panciu, Pufești, Dumitrești, Vintileasca și Liceul de Artă Focșani.”, a precizat Diana Bratosin, a cărei asociație s-a numărat printre organizatori. De altfel, Asociația ”Viitorul sună bine” a oferit 15 premii – diplome și trofee. Festivalul s-a încheiat, cum altfel, cu un obicei de Sfântul Dumitru – ”Focul lui Sumedru”.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu