vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneProtecția Consumatorilor, în control la teatre, săli de spectacole și unități de...

Protecția Consumatorilor, în control la teatre, săli de spectacole și unități de alimentație de publică din țară / Nereguli și amenzi

Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor a desfășurat, în perioada 7-11 octombrie 2024, la nivelul întregii țări, o serie de acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale în domeniu, în săli și spații culturale precum: cinematografe, teatre, săli de concerte etc., ca parte a unei tematici de control.  Au fost controlaţi 183 de operatori economici, abateri fiind identificate la 103 dintre aceștia. Drept urmare, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

36 amenzi contravenționale, în valoare de peste 272.000 lei
88 avertismente
oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 29 operatori economici.

Acțiunile de control au cuprins, totodată, și unitățile de alimentație publică care funcționează la intrarea în sălile de cinema, precum și pe cele de comercializarea a produselor alimentare, care funcționează în teatre sau instituții de cultură. În acest context, au fost verificați 60 operatori economici (26 unități de alimentație publică şi 34 unități din reţeaua comercială), la 44 (dintre aceștia fiind constatate deficiențe. De asemenea, a fost verificată în total o cantitate de peste 1,7 tone de produse alimentare, aproximativ 500 kg neîndeplinind prevederile actelor normative în vigoare. Ca atare, în urma neregulilor constatate au fost dispuse următoarele sancțiuni:

38 amenzi contravenţionale însumând 360.000 lei
24 avertismente
oprirea definitivă şi scoaterea de la utilizare sau comercializare a 310 kg produse alimentare  improprii consumului uman, în valoare de circa 20.000 lei
oprirea temporară de la comercializare sau utilizare a 76 kg produse alimentare până la remedierea neconformităţilor de etichetare.

„Acțiunile de control desfășurate de ANPC în instituțiile culturale din întreaga țară au avut ca obiectiv primordial asigurarea respectării normelor de protecție a consumatorilor și a standardelor de calitate. Cultura trebuie să ofere nu doar experiențe valoroase, ci și condiții sigure și decente pentru spectatori. ANPC va continua să monitorizeze aceste instituții, astfel încât publicul să beneficieze de servicii care respectă toate normele de igienă, siguranță și informare corectă” – Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC.

Dintre cele mai frecvente nereguli constatate menționăm:

lipsa unor autorizații de funcționare
informarea completă, corectă şi precisă a consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale serviciilor prestate
lipsa afișării regulamentului de ordine interioară
lipsa informațiilor privind vârsta copiilor care beneficiază de gratuitate și care pot fi însoțiți de părinți
lipsa afișării în limba română a programelor derulate
lipsa listelor cu tarifele  aferente evenimentelor
etc,
condiții igienico-sanitare precare la grupurile sanitare:
folosirea unor calorifere cu urme de rugină
existența unor pereti cu zugrăveala deteriorată, cu urme de infiltrații de apă, inclusive în sala de spectacole
folosirea unor toalete neigienizate corespunzător și a unor instalații sanitare deteriorate
existența unor plăci de protecție deteriorate
lipsa unor chiuvete și a unor materiale consumabile necesare funcționării toaletelor
lipsa funcționării unor grupuri sanitare
prezența insectelor moarte
condiții improprii de funcționare, în sălile de spectacole
utilizarea unor huse de protecție a scaunelor neigienizate sau cu un grad ridicat de uzură,
folosirea unui mobilier învechit, cu urme de uzură
existența unui acoperiș deteriorate, ceea ce a determinat un miros puternic de mucegai, aer închis, umiditate ridicată
existența unor trepte și mâini curente cu margini tăioase
condiții improprii de funcționare în blocurile alimentare:
folosirea unor ustensile neprofesionale de bucătărie, care nu permit o igienizare corectă,
utilizarea unor spații frigorifice cu chederele neigienizate,
pavimentul blocului alimentar neigienizat
lipsa monitorizării schimbării uleiului din friteuse, acesta prezentând depuneri grosiere de grăsime
folosirea unor produse alimentare, fără etichetă sau alte elemente de identificare și caracterizare
lipsa chiuvetelor la bar
tavanul din blocul alimentar prezenta urme de infiltrații apă
scurgerea înfundată, existența unor țevi neigienizate
holul neigienizat, cu bucăți sparte de faianță.
neefectuarea operațiunilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare
comercializarea de produse alimentare cu data durabilităţii minimale depășită 
folosirea unor produse alimentare fără elemente de identificare-caracterizare, precum și a datei durabilităţii minimale (DDM) / datei limită de consum (DLC)    
deficiențe de informare în listele meniu în privința:
cantităţii nete/volumul net per porţie
ingredientelor cu potențial alergen
valorii nutriționale a ingredientelor
ingredientelor care provin din produse congelate; etc
utilizarea de dispozitive de măsură neverificate metrologic
nerespectarea regimului de temperatură la depozitarea produselor
lipsa afişării preţului de vânzare în mod vizibil/lizibil.(sursa: ANPC)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu