duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateZi de mare sărbătoare: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Zi de mare sărbătoare: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ci pe toate cetele îngerești care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Lumea îngerească a fost creată de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent și nici din ființa Sa. În ceea ce privește ierarhia îngerească, Dionisie Areopagitul vede cetele îngerești în număr de nouă, așezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Biserica și-a dat consimțământul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei în pictura bisericească.

Sfântul Arhanghel Mihail

În limba ebraică, numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care „strigă”: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?”, și așa s-a întocmit soborul, adică adunarea și unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune și călăuzirea lui Lot și a familiei acestuia la ieșirea din Sodoma, precum și protecția specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam și îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toți morții  vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail. În iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, semn că el pedepsește păcatul. Sfântul Arhanghel Mihail este pomenit în cărțile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepsește nedreptatea. Din acest motiv, Arhanghelul Mihail se arată a fi un înger al dreptății Dumnezeiești.

Sfântul Arhanghel Gavriil

În limba ebraică, Gavriil înseamnă „bărbat-Dumnezeu”. Numele său conține concentrat vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Vestește Sfinților Părinți Ioachim și Ana nașterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia nașterea Înaintemergătorului. Păstorilor le arată că li S-a născut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întărește ca să nu se îndoiască de nimic, călăuzește Sfânta Familie în Egipt și aduce femeilor mironosițe vestea Învierii Domnului. Arhanghelul Gavriil este reprezentat în iconografia ortodoxă purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al bucuriei și binecuvântării. Arhanghelul Gavriil este îngerul bunătății și milostivirii lui Dumnezeu. (sursa: crestinortodox.ro)

Conform datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul MAI, sunt aproape 1,5 milioane de români care își serbează onomastica de Sfinții Mihail și Gavril. Cei mai mulți sunt bărbați, care poartă numele acestor sfinți sau derivate – peste 830.000. Cele mai frecvente nume sunt: Mihai – 367.975; Gabriel – 330.276; Mihail – 61.024; Mihăiță – 29.251; Gavril – 16.471; Mihnea – 11.652. Femei ce-și serbează astăzi ziua numelui sunt peste 635.000. Cele mai frecvente nume sunt: Mihaela – 367.653; Gabriela – 256.580; Mihaiela – 6.462; Gabi – 3.406.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu