miercuri, noiembrie 6, 2024
AcasăActualitateFOTO Primul lot din Autostrada Moldova, inaugurat azi /...

FOTO Primul lot din Autostrada Moldova, inaugurat azi / De mâine se va putea circula pe sectorul de autostradă care ocolește Focșaniul

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, oficialități din Vrancea și alte județe, angajați ai firmei de construcții UMB (inclusiv patronul Dorinel Umbrărescu) și ai CNAIR au participat astăzi la inaugurarea lotului 4 din Autostrada Buzău – Focșani. Lotul Mândrești Munteni – Focșani Nord are o lungime de 10,9 kilometri și face, practic, o buclă în jurul municipiului Focșani. Este primul lot ce va fi deschis circulației din Autostrada Moldova. Ministrul Transporturilor a anunțat că mașinile vor putea circula pe acest lot de autostradă începând de joi. ”Maine, 7 noiembrie 2024, ora 17.00, se va deschide circulația rutieră pe Tronsonul 4 al Autostrăzii Buzău-Focșani (#A7), dintre Mândrești Munteni și Focșani (10,94 km), din ambele sensuri.”, potrivit DRDP Buzău.

Mai mult, săptămâna viitoare vor mai fi deschise două loturi din acest tronson, iar în decembrie vor mai fi date circulației rutiere încă 3 loturi: unul din tronsonul Buzău – Focșani și două din tronsonul Ploiești – Buzău. În total, vom putea circula pe 130 de kilometri din Autostrada Moldova până la sfârșitul acestui an.

 

Situația celorlalte 3 loturi ale Autostrăzii Buzău – Focșani este următoarea:

– Lotul 1 Buzău – Vadu Pașii este la stadiul fizic de 86%. Contractul conține 4,6 km de autostradă, circa 8 km de drum de legătură, un nod rutier, 4 poduri și pasaje. În acest lot este podul peste râul Buzău, de 1,3 km, al doilea ca lungime din România. Nu se va putea circula, deocamdată, pe noul pod de la Buzău. Deschiderea acestuia va fi anul viitor.

– Lotul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat, în lungime de 30,8 kilometri, este tot la stadiul fizic de 85%.

– Lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni, în lungime de 36,1 km, este la stadiul fizic de 85%. Pe acest lot sunt 18 poduri și un pasaj. Cea mai dificilă lucrare de aici este podul de 380 de metri peste DJ 205R și pârâul Râmna.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu