luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneSe prelungește termenul pentru depunerea cererilor aferente Programului de susţinere a producţiei...

Se prelungește termenul pentru depunerea cererilor aferente Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate

Ministerul Agriculturii vrea să prelungească termenul pentru ajutorul de minimis acordat în cadrul ”Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025. Decizia MADR a fost prezentată în cadrul ședinței de Guvern, urmând ca în cel mai scurt timp aceasta să îmbrace și forma juridică corespunzătoare. Astfel, potențialii beneficiari pot solicita ajutorul de minimis la Direcțiile Agricole Județene până la data de 18 noiembrie a.c. Hotărârea nr. 1342/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 1 noiembrie 2024, iar termenul inițial pentru depunerea cererilor era de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Reamintim că prin acest act normativ este avută în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025, pentru: tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde. (sursa: MADR)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu