duminică, noiembrie 17, 2024
AcasăComuna meaRACOASACei doi tineri care au pierit în accidentul de azi noapte erau...

Cei doi tineri care au pierit în accidentul de azi noapte erau din comuna Răcoasa

Tragicul accident de azi noapte, de pe DN 2L, a îndoliat o întreagă comunitate. Cei doi tineri care și-au găsit sfârșitul în mașina care a luat foc erau din satul Mărăști, comuna Răcoasa. Zeci de mesaje de durere și condoleanțe au fost postat pe rețelele de socializare începând din această dimineață. „Ne-au rămas doar amintirile! Frumoși, deștepți, într-un cuvânt minunați! Ați lăsat un mare gol în sufletul meu, al părinților voștri, al prietenilor! Am privit înmărmurită cum mașina voastră arde și am sperat până în ultima clipă că nu sunteți voi! Ați plecat așa cum poate v-ați dorit, împreună! Alexandra și Gabi, o să ne rugăm pentru voi!”, a scris Elena Cristescu pe pagina de Facebook a Bibliotecii Răcoasa.

Reamintim că, azi noapte, două mașini s-au ciocnit violent între Panciu și Străoane. Motorul uneia dintre mașini a luat foc, iar cei doi pasageri nu au putut ieși. ”Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Străoane-Panciu, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în derapaj și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o tânără, de 21 de ani, din Panciu. În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a luat foc, rezultând decesul șoferului și a pasagerei, de 17 ani, ambele victime fiind găsite carbonizate în autoturism. În celălalt autoturism au fost identificate trei victime, două dintre acestea fiind rănite ușor, iar cea de a treia fiind rănită grav. Victimele au au fost preluate de echipaje SAJ Vrancea și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.”, a anunțat IPJ Vrancea.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu