sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăELECTORALIonel Antimirescu, social democratul care va lupta pentru dezvoltarea turismului în Vrancea

Ionel Antimirescu, social democratul care va lupta pentru dezvoltarea turismului în Vrancea

Ionel Antimirescu a decis să candideze pe listele PSD Vrancea pentru Senatul României şi putem spune că va fi omul potrivit la locul potrivit. Este absolvent și doctorand al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie-Geografie, profesor şi director adjunct în cadrul Liceului „Simion Mehedinți” Vidra. De-a lungul anilor, s-a preocupat de atragerea fondurilor pentru dezvoltarea comunităților locale, prin Grupurile de Acţiune Locale (GAL) şi Instrumentele Teritoriale Integrate (ITI), dar are şi o vastă experienţă administrativă, din 2004 fiind consilier local în cadrul Consiliului Local Valea Sării. Anul acesta a fost ales consilier judeţean PSD Vrancea.

Despre sine, spune că este „prin credinţă, formare şi temperament, fiu de mocan din Ţara Vrancei”. Viitorul Vrancei, așa cum îl vede Ionel Antimirescu, ține inclusiv de strategii pentru dezvoltarea turismului din județ. „Cunosc problemele şi nevoile de dezvoltare al acestor comunităţi, dar şi potenţialul enorm al Vrancei dat de resursele sale. Dar aceste resurse sunt insuficiente. Banii europeni nu sunt ieftini, dar fără ei comunitățile noastre rămân amorțite în timp și uitare. Folosirea acestor bani, printr-un turism integrat şi dezvoltarea infrastructurii, reprezintă şansa Vrancei pentru a se dezvolta”, e de părere Ionel Antimirescu. Tocmai de aceea, obiectivele sale ca senator țin de crearea unei rețele de puncte gastronomice și interconectarea obiectivelor turistice de pe văile Vrancei, dar și acordarea de sprijin pentru start-up-uri. „Vrancea este cunoscută pentru resursele sale naturale, ospitalitatea, bucatele și vinul, pădurea și lăcașurile sfinte, elementele definitorii ale acestor locuri. Rămâne doar ca noi să creionăm un cadru legislativ aplicabil pentru atragerea de investiții și pentru a menține vrâncenii acasă”, spune Ionel Antimirescu.

Un punct important în dezvoltarea județului îl reprezintă şi promovarea evenimentelor din Vrancea, pentru a atrage turiştii. „Implicarea organizațiilor locale în organizarea și promovarea evenimentelor poate spori interesul și participarea comunității. Totodată, incubatoarele oferă resurse și suport pentru tinerii antreprenori, ajutându-i să își dezvolte ideile de afaceri şi oferindu-le consultanță pentru elaborarea planurilor de afaceri, marketing și management”, explică social democratul vrâncean.

Realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PSD Vrancea. CMF-11240017


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu