Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată, care coordonează și monitorizează misiunile desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în contextul alegerilor prezidențiale, efectivele M.A.I. au preluat în pază toate cele 364 de secții de votare constituite la nivelul județului. Pe parcursul acestei nopți, angajații M.A.I. vor asigura protecția secțiilor de vot, urmând să le predea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, mâine dimineață, la ora 6, cu sigiliile intacte.
Vă reamintesc că în cursul acestei zile, efectivele M.A.I. au asigurat protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile de vot. Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, împreună cu membrii acestora, au avut obligația de a fi prezenți la sediul secției de vot, la ora 18.00, pentru a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare și fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.
La plecare, președinții birourilor electorale ale secțiilor de vot au sigilat intrarea în secții, care au rămas sub protecția angajaților M.A.I.
Efectivele M.A.I. rămân mobilizate și pe parcursul nopții, pentru prevenirea și gestionarea rapidă a oricărui tip de incident cu privire la alegerile prezidențiale. Pe parcursul zilei de mâine vor fi organizate periodic declarații de presă despre misiunile structurilor, pentru a asigura desfășurarea alegerilor în condiții de legalitate și siguranță. (Centrul de Comunicare Județean Vrancea)