Pe 1 decembrie 2024, românii sunt chemați să decidă direcția țării pentru următorii patru ani. Partidul Național Liberal (PNL) își prezintă viziunea prin candidații săi din Vrancea, oameni serioși, profesioniști, care au muncit pentru comunitatea din care fac parte. „Cred că am demonstrat în activitățile noastre că suntem dedicați dezvoltării țării, apărării valorilor democratice și consolidării statutului european al României. Am demonstrat că am dezvoltat comunitățile locale pe care le-am păstorit ca primari și că administrația județeană liberală, cu colegul nostru Adrian Crețu administrator public, a fost esențială pentru repunerea Vrancei pe un drum corect. În Parlament, doamna doctor Raluca Ioan a reprezentat cu cinste interesele vrâncenilor. Despre asta este vorba în PNL Vrancea. Despre oameni pe care te poți încrede”, a spus Dragoș Ciobotaru, președintele filialei județene. Candidații liberali vrânceni consider că alegerile parlamentare nu sunt doar despre politică, ci despre responsabilitatea față de români. „Vrem să reconstruim încrederea oamenilor în PNL, dar mai ales să repunem România pe linia ei democratică, pe linia seriozității și eficienței în orice domeniu,” afirmă echipa liberală din Vrancea.
PNL se angajează să elimine risipa și să facă ordine în administrația publică, pledând pentru eficiență, competență și meritocrație. Obiectivul principal este construirea unui stat care să fie cu adevărat în serviciul cetățenilor, fără politizare excesivă sau birocrație inutilă. Iar exemplul noului președinte al PNL, Ilie Bolojan, este elocvent în acest sens. Candidații liberali la parlamentare își doresc o țară stabilă, prosperă și integrată ferm în Uniunea Europeană și NATO. Ei resping categoric orice formă de politică sau candidați care ar pune în pericol statutul european al României. „Siguranța națională nu este negociabilă, iar viitorul european al țării trebuie protejat cu orice preț,” subliniază liberalii. Vom fi alături de clasa de mijloc, susținând o economie liberă, o administrație transparentă și politici publice care să asigure creștere economică și stabilitate.
Soluțiile pentru o Românie modernă și sigură, propuse de candidații liberali:
- Depolitizarea instituțiilor publice și promovarea meritocrației;
- Reducerea birocrației și simplificarea interacțiunii cetățenilor cu statul;
- Ordine și seriozitate în administrația publică;
- Consolidarea relațiilor cu partenerii europeni și NATO;
- Sprijinirea clasei de mijloc și a tinerilor prin politici economice solide.
Dragoș Ciobotaru face un apel către toți vrâncenii să iasă la vot și să sprijine PNL pe 1 decembrie: „Alegerile parlamentare sunt o oportunitate de a întări democrația, de a asigura un viitor stabil pentru România și de a alege un viitor european pentru generațiile următoare. Votați PNL! Votați pentru o Românie puternică, modernă și democratică!”
Realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea. CMF-11240002