Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, a avut loc o ședință festivă dedicată recunoașterii meritelor excepționale în activitatea profesională a celor 11 ofițeri de poliție și 13 agenți de poliție, care au fost avansați, cu ocazia Zilei Naționale a României, în următorul grad profesional, înainte de a îndeplini stagiul minim prevăzut. Cu acest prilej, două distincții din partea Inspectorului General al Poliției Române au fost oferite polițiștilor, în semn de recunoaștere pentru performanțele remarcabile obținute la competițiile sportive. De asemenea, 5 polițiști au fost selectați pentru a participa luni la un eveniment organizat la Inspectoratul General al Poliției Române, unde vor primi distincții speciale, ca semn de apreciere și recunoaștere a eforturilor lor excepționale în salvarea de vieți.
Aceste distincții subliniază dedicarea și profesionalismul de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor lor, având un impact semnificativ în comunitatea pe care o servesc. Totodată, Corpul Național al Polițiștilor a înmânat diplome și medalii celor care s-au evidențiat prin activitatea profesională. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a mulțumit tuturor polițiștilor pentru dedicarea și eforturile depuse în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. (IPJ Vrancea)