miercuri, februarie 5, 2025
AcasăSocietateCozi nesfârșite, cu părinți și copii, la Pediatria Spitalului Județean Focșani /...

Cozi nesfârșite, cu părinți și copii, la Pediatria Spitalului Județean Focșani / Conducerea spitalului motivează prin lipsa de personal și suprasolicitarea medicilor

Părinții care ajung cu copiii la Spitalul Județean Focșani sunt nemulțumiți de modul în care sunt tratați de unele cadre medicale. O mămică acuză tratamentul la care a fost supusă la Secția Triaj-Pediatrie. Femeia susține că medicii nu dau dovadă de empatie și implicare în tratarea copiilor care au probleme de sănătate. Părinții sunt nevoiți să stea multe ore la coadă, în fața cabinetului medical, alături de copiii bolnavi.
„Asta era pe ușa de la triaj-pediatrie, la ora 14.30. Ca să mi se spună să mă duc cu băiatul la medicul de familie (copil de un an). Că doamna doctor cu parafa din imagine are foarte multă treabă pe secție. Și nu poate consulta în UPU. Ulterior, a ieșit și dumneaei și a spus același lucru, intrând în cabinet medici, fără să mai iasă de acolo. În intervalul ăsta, mai erau și alte mămici a rând, cu copiii, la urgență, pentru a fi consultați. Dar dumneaei nu a binevoit să iasă.
La interval de o oră, după ce am abandonat și m-am dus la privat, rândul era același. Chiar și cadrul medical de la triaj a zis că toată ziua s-a certat cu dumneaei pentru că refuză să consulte, din pricina activității de pe secție. Cât am stat acolo, la pediatrie, nu au ieșit din cabinet medici, deși secția era în partea diametral opusă. E a doua oară când mi se întâmplă la Unitatea Primire Urgențe treaba asta, să te trimită medicul de gardă la medicul de familie. Copilul meu are un an, cu diagnostic bronșiolită: febră, început de otită și toate cele. Și sus pe secție, când ajungi, te trimite la medicul de familie. Sau stai cu orele să o aștepți pe ea. Că refuză să consulte, deși e medic de gardă pe linie de urgențe. Dacă era prima oară, tăceam, dar e deja a doua oară când mi se întâmplă. Au o impertinență și o nesimțire, nicăieri nu vezi așa ceva. Să te prezinți la urgențe și să te trimită la medicul de familie sau la pediatru la privat. Că au treabă multă pe secție, iar ea nu ieșea din cabinetul medicilor.”, a scris, cu năduf, una dintre mămicile care au stat cu copilul la ușa Secției Triaj-Pediatrie.

De cealaltă parte, oficialii Spitalului Județean Focșani spun că Secția Pediatrie are 45 de locuri pentru pacienți, toate ocupate, și doar 3 medici. Din cauza volumului mare de muncă, de la 1 decembrie a.c., între orele 8:00-14:00, medicii pediatri asigură doar urgențele majore, restul pacienților fiind direcționați către medicii de familie, cabinetele de pediatrie din Ambulatoriul de specialitate sau alte cabinete medicale de pediatrie. ”Medicul mentionat in mesajul dumneavoastra a asigurat in intervalul de timp mentionat asistenta medicala copiilor internati pe sectie, avand in acelasi timp si un caz deosebit de grav cu un copil in varsta de o luna, diagnosticat  cu varicela complicata care a necesitat atentie deosebita, punctie lombara si investigatii suplimentare. Este imposibil pentru un singur om sa asigure asistenta medicala bolnavilor internati, sa gestioneze cazurile de urgenta grave si in acelasi interval de timp sa acorde asistenta medicala cazurilor care nu prezinta urgenta medicala dar care se adreseaza serviciului de triaj pediatrie. Trebuie sa se inteleaga ca rolul  triajului pediatric este acela de a identifica cazurile care necesita atentie medicala imediata si de a filtra cazurile minore ce pot fi directionate catre: medicul de familie sau, dupa caz, catre cabinetul din ambulatorul integrat al spitalului. Medicul de familie are rolul si competenta  de a evalua si gestiona afectiunile comune, precum virozele respiratorii, febra scazuta sau eruptii cutanate minore. Medicul de familie este primul punct de contact pentru cazurile usoare  sau necomplicate, fiind pregatit sa ofere ingrijire medicala primara si sa stabileasca daca este nevoie de  trimitere la un medic specialist. De asemenea, cazurile care necesita o evaluare suplimentara, dar nu constituie urgenta, pot fi programate pentru consultatie in ambulatoriu de specialitate.Directionarea cazurilor minore catre medicul de familie sau ambulatoriu ajuta la decongestionarea serviciului de urgente, evitand timpii mari de asteptare pentru cazurile grave. Pacientii cu probleme minore pot primi îngrijiri medicale adecvate intr-un mediu mai putin aglomerat, cum ar fi cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul. Acest circuit respecta principiul asistentei medicale primare si degreveaza serviciul de urgente pediatric, unde resursele trebuiesc concentrate spre cazurile grave.”, se menționează în răspunsul transmis de dr. Rodica Ifrim, managerul Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu