joi, decembrie 26, 2024
AcasăSocietateVIDEO Mesajul de Crăciun adresat românilor de Majestatea Sa...

VIDEO Mesajul de Crăciun adresat românilor de Majestatea Sa Custodele Coroanei

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei de a merge mai departe. Românii din toată lumea au dat dovadă de curaj și de grijă față de familiile lor. În acest an, am călătorit în Belgia, la sediul NATO, la Luxemburg, în Finlanda și în Polonia, pentru susținerea intereselor României și pentru drumul european al Republicii Moldova. Am vizitat baze militare la Cincu, Kogălniceanu, București, Sibiu, Bruxelles, Helsinki, Tampere, Luxemburg, în orașe din Franța și Polonia, vorbind despre importanța României la granița de est a NATO și UE. Admir felul în care militarii români își fac datoria față de patrie și față de alianța trans-atlantică.
Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj și este de admirat pentru etica și valorile ei, într-o lume din ce în ce mai divizată și egoistă. În 2024, sportul românesc a fost la înălțime, la Jocurile Olimpice și Paralimpice, la Campionate Mondiale și Europene, în sporturi cu mare tradiție în România. Sportivii noștri au dovedit forță interioară și curaj. Am vizitat comunități românești și minorități naționale. Sunt mândră de felul în care oamenii își poartă de grijă, cu demnitate și curaj. La Dunăre, în Ardeal, Dobrogea, Banat, Moldova, în Oltenia, am descoperit o tânără generație care gândește și simte profund. Aceasta ne dă speranță pentru viitor.
Fundația Regală a continuat să dezvolte proiecte pentru consolidarea comunităților, pentru cei în vârstă și pentru cei tineri. Alături de Crucea Roșie, de Duke of Edinburgh Award, de cele 70 de organizații cu patronaj regal din România și din Republica Moldova, fundația continuă o muncă inspirată și responsabilă, de 35 de ani încoace. Suntem aproape de românii care trăiesc în afara țării. Le apreciem grija față de copii, de cei vârstnici, de credință, de tradiții și de educație.
La Crăciun ne îndreptăm, cu sufletul și cu mintea, către Domnul Nostru Iisus, către exemplul Său de sacrificiu, de bunătate și de compasiune. De asemenea, sărbătoarea de Crăciun este momentul de a ne bucura de tradițiile profunde, menținute de români de toate vârstele. Familia mea și cu mine urăm românilor din țară, din Republica Moldova, din Europa și din întreaga lume, la mulți ani și Crăciun fericit!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Margareta (mesajul video AICI)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu