Săptămâna Patimilor a trecut dar liberalii o prelungesc, cu un avânt masochist de neașteptat. De la București și până la Constanța, Suceava, Craiova, Iași, Baia Mare sau Arad, trecând neapărat prin Vrancea, liberalii par mai neliniștiți ca oricând. Au trecut prin perioade mai grele decât acum, în ultimii 27 de ani, dar nu par a fi învățat ceva din experiențele dureroase. Butoanele puterii interne sunt extrem de atrăgătoare chiar dacă PNL e în opoziție. Luptele interne capătă, pe alocuri, accente foarte dure, de parcă s-ar lupta cu vreun adversar politic și nu cu un coleg de partid. Inutil să repet că beneficiarul acestei bătălii fratricide este PSD, care își vede de interese și de banii publici.
Ceea ce începe prost se termină și mai prost pare a fi sloganul preferat al campaniei de alegeri interne din toate filialele județene. Iar Vrancea nu face notă discordantă. La vedere, în public, oficial, toată lumea clamează onestitatea, fair-play-ul, toleranța, spiritul competițional și de echipă. În realitate, în spatele ușilor întredeschise, se observă bătălii la cuțite între membrii de partid. Se apelează la mijloace pe care le văzusem la începuturile perioadei post-decembriste, mai ales la partidele istorice. Ciudat, dacă ne gândim la situația în care se află acum PNL. O situație în care ar trebui să se găsească cele mai bune soluții pentru revigorarea partidului, pentru atragerea de noi membri, pentru resuscitarea spiritului societății civile, pentru canalizarea forțelor către adversarul roșu. Când colo, pornind de la cea mai mare filială – Bucureștiul, se preferă jocurile de culise și satisfacerea unor orgolii și interese care par a anchiloza și a închide partidul. Că doar inodorul și incolorul Cristian Bușoi nu ar putea în veci să pună vreo problemă PSD-ului, asta-i clar cam pentru toată lumea. Numai pentru liderii PNL nu. Și nici pentru Klaus Iohannis. Cu unul ca Bușoi la timonă, PNL s-ar putea îndrepta spre ceea ce își dorea capul neîncoronat al partidului, Dinu Patriciu: un PNL de circa 10%, care să facă joc de glezne, să fie atârnat la un mare partid la guvernare, să facă niște combinații în beneficiul câtorva lideri, un partid-balama care să nu deranjeze pe nimeni.
La Vrancea observăm aceleași combinații pe care le credeam apuse. Cel puțin, așa susțineau noii lideri. Lupta internă se dă pentru obținerea pozițiilor fruntașe în organizații, astfel ca, peste 3 ani, cei din frunte să prindă locurile eligibile și eventuale firimituri lăsate de PSD. Nu cred că e vreunul așa de nerealist încât să viseze că, în actuala formulă (sub toate aspectele), ar putea să învingă PSD-ul la alegerile care urmează: europarlamentare și prezidențiale în 2019, locale și parlamentare în 2020. Indiferent de ce se spune în public, în mod oficial, bătălia internă în fiecare partid se dă pentru funcții, pentru influență, pentru satisfacerea unor interese și orgolii personale. Fiecare vrea să fie în frunte, că nu se știe de unde sare iepurele guvernamental/ majoritar la un moment dat. Iar aranjamentele și combinațiile interne, duse peste un prag universal valabil și acceptat, nu duc, de cele mai multe ori, la rezultate pozitive. În afara PSD, astfel de combinații nu au avut sorți de izbândă, cel puțin la formațiunile politice din Vrancea. Principiile, transparența, deschiderea, spiritul de echipă, competitivitatea, competența sunt de domeniul teoreticului, sunt scrise în documente, sunt ambalate frumos în discursuri. Practica este cu totul altceva. În Vrancea, partidele de opoziție, oricum s-au numit ele, s-au chinuit mereu să învingă PSD (sub toate formele sale) și, mai grav, să-l copieze. N-au reușit nimic. S-au pierdut în bătălii fratricide inutile și păguboase, s-au devorat unii pe alții, au pupat mâna sultanului, au mai ciupit câte ceva, s-au bucurat când și-au ”executat” colegii de partid, au băgat capul în pământ când ursul roșu i-a trimis la colț, au dat frumos din coadă când li s-a aruncat câte o bucățică din halca puterii, s-au aliniat când li s-a cerut și le-au tremurat mâinile și picioarele când au fost pe punctul de a declanșa o ”mini-revoluție”.
Dincolo de rezultatul alegerilor interne din PNL, din Vrancea și din toată țara, acest partid va porni, și după Congresul Național din luna iunie, cu un handicap de imagine, de resursă umană, de forță de convingere, de unitate, de spirit competițional, chiar și de profesionalism. Nu se întrevede o perioadă de creștere în ochii electoratului. PNL se va baza, mult timp, pe greșelile PSD, pe problemele din PSD, mai puțin pe forța lăuntrică de progres. Numele actuale din luptele interne – Toma, Ștefan, Macovei, Bălosu, Buzoi, Tănase, Ciubotaru etc – au, poate, mai puțină importanță. Important este ce reușesc să facă ei după finalizarea alegerilor interne. Pot cei care s-au luptat din răsputeri ca să ajungă la butoanele puterii din partid să aducă plus valoare partidului? Pot ei să creeze o emulație locală care să-i determine pe focșănenii/vrâncenii nehotărâți, scârbiți, dezamăgiți de partide, de politică, de PNL până acum, să li se alăture? Se pot constitui ei în vectori de imagine, în ”aspirator” de membri noi și de calitate, cu care să se poată construi o echipă liberală câștigătoare? Problema principală a PNL – și a opoziției, în general – este că nu reușește să treacă de un anumit prag, nu reușește să ia taurul roșu de coarne și să-l doboare. Parcă se învârt într-un cerc sau se afundă într-un labirint fără ieșire.
La începutul anilor 2000, situația opoziției era dezastruoasă. În Parlament, PD și PNL abia adunau cam 15 procente, după alegerile din toamna anului 2000. Atunci au fost doi oameni politici cu o anumită viziune și mult sânge în instalații. Indiferent de acțiunile și atitudinile recente/ ulterioare, de părerile actuale despre unul sau altul, Traian Băsescu și Valeriu Stoica au pornit o mișcare politică de succes, anevoioasă, cu multe obstacole (mai ales interne). Valeriu Stoica l-a identificat pe Theodor Stolojan drept potențial lider care să aducă, pentru o perioadă, plusul necesar pentru asigurarea succesului proiectului Alianța DA. Stoica s-a dat la o parte și a oferit președinția PNL lui Stolojan, în ciuda cârcotelilor lui Crin Antonescu sau Ludovic Orban. PD aproape că a fost decimat de PSD, între 2000 și 2003. Nu a contat, nu s-a renunțat la proiect și s-a mers până la capăt. Atunci, cele două partide, unificate acum, au avut lideri adevărați. Acum … nu se întrevede așa ceva. Cu toate greșelile de atunci, Alianța DA a avut succes. Acum, Orban, Bușoi, Predoiu, Atanasiu, Blaga, Turcan, Gorghiu, Falcă&comp nu par a găsi varianta câștigătoare. Și nici Klaus Iohannis nu a demonstrat că vrea, știe și poate să intre în arena politică și să iasă învingător.
