joi, ianuarie 23, 2025
AcasăCulturăSărbătoare și la Liceul Tehnologic ”Al. I. Cuza” din Panciu

Sărbătoare și la Liceul Tehnologic ”Al. I. Cuza” din Panciu

Joi, 23 ianuarie 2025, începând cu ora 12.00, Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu” Panciu va fi gazda Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu la evenimentul aniversar „Arc peste timp – 169 de ani de învățământ păncean”. Vom celebra Ziua Liceului cu momente artistice deosebite care vor evidenția talentul actualei generații de elevi, dedicarea cadrelor didactice, dar și tradițiile instituției. Vom celebra personalitățile culturii și istoriei naționale, la vernisarea expozițiilor foto-documentare „Genii ale culturii românești” și „Bătălia, Eroii și Mausoleul de la Mărășești”, organizate, în parteneriat, de Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu, Institutul Hispano-Român, Institutul pentru Comunități Creative și Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu” Panciu. Cu acest prilej, îi vom avea ca oaspeți pe domnii Manuel Gabriel Păduraru, președintele Institutului Hispano-Român și prof. dr. Daniel Mazilu. Cele două expoziții vor aduce în prim-plan personalități emblematice ale culturii române (Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Gheorghe Petrașcu, Mircea Eliade și Constantin Brâncuși) și vor evidenția sacrificiul și curajul eroilor și importanța Mausoleului de la Mărășești.
Și pentru că Ziua Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu se sărbătorește în luna în care, acum 166 de ani, la 24 Ianuarie, s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, nu vom uita să marcăm acest moment istoric prin tradiționala Horă a Unirii, dansul care a unit românii, indiferent de regiune, în acea zi istorică, când, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova și Țara Românească s-au unit într-un singur stat. La mulți ani Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu! (Casa de Cultură Panciu)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu