În data de 24 ianuarie 2025, se împlinesc 166 de ani de când Moldova şi Muntenia s-au unit sub conducerea unitară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, motiv pentru care, în Municipiul Focşani, se vor desfăşura o serie de manifestări cultural – artistice dedicate acestui eveniment, dintre care amintim:
– Trenul Unirii – care va putea fi întâmpinat de vrânceni în Gara CFR Focşani aproximativ la ora 09:45;
– Vernisajul expoziţiei “Jandarmeria Română 1850 – 2020”, ce se va desfăşura la Muzeul Viei şi Vinului (fostul Tribunal) începând cu ora 10:00;
– Slujba religioasă TE DEUM ce se va desfăşura la Catedrala “Sf. Parascheva” începând cu ora 11:00.
Tot cu acest prilej, jandarmii vrânceni împreună cu poliţişti, pompieri, poliţişti locali şi cadre ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică la evenimentul dedicat zilei Unirii Principatelor Române ce se va desfăsura în Piaţa Unirii din Municipiul Focşani. Intrarea publicului care dorește să participe la acest eveniment se va face prin filtrele dispuse de organizatori în zona hotelului Unirea, Ateneului și a Bisericii Sfântul Ioan. Jandarmeria Vrancea face următoarele recomandări persoanelor care intenționează să participe la amplele manifestări organizate în Piața Unirii:
– să manifeste un comportament adecvat pe întreaga perioadă de desfășurare a acestui eveniment, în scopul preîntâmpinării faptelor de natură antisocială;
– să respecte precizările organizatorilor şi recomandările forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;
– părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii;
– din raţiuni de siguranţă recomandăm participanţilor să nu aibă asupra lor bagaje voluminoase sau alte asemenea bunuri care nu au legătură cu manifestările din Piaţa Unirii;
– de asemenea, reamintim participanţilor şi agenţilor economici, că este strict interzis consumul precum şi comercializarea băuturilor alcoolice în zona desfăşurării manifestărilor publice;
– este interzisă desfășurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în același loc sau pe aceleași trasee, indiferent de caracterul acestora;
– sunt interzise orice manifestări care ar putea produce acte de încălcare a ordinii, siguranţei sau moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, punerea în pericol a sănătăţii acestora, incitarea la violenţă publică şi la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri.
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forţelor de ordine.
Sărbătorim împreună, în siguranță, 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. (IJJ Vrancea)