vineri, ianuarie 31, 2025
AcasăSportA murit Dinu Gheorghe, fost președinte al clubului Rapid București și conducător...

A murit Dinu Gheorghe, fost președinte al clubului Rapid București și conducător al altor echipe de fotbal din România

Veste tristă în lumea fotbalului românesc. S-a stins din viață, la vârsta de 68 de ani, Dinu Gheorghe, cunoscut mai ales ca fost președinte al clubului Rapid București. Dinu Gheorghe a activat și la alte cluburi de fotbal, însă perioada de glorie a fost la echipa giuleșteană, în perioada în care patron era George Copos. ”Acesta a fost, de-a lungul anilor, în funcții de conducere la cluburi precum Rapid București, Dinamo București, FC Brașov, Astra Giurgiu sau Dunărea Călărași. În perioadele petrecute la Rapid, club unde a lucrat, cumulat, peste 10 ani, clubul din Giulești și-a trecut în palmares două titluri de campioană, trei Cupe ale României și trei Supercupe ale României. Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis FRF.

Cluburile de fotbal și Liga Profesionistă au transmis, de asemenea, mesaje de condoleanțe. „Clubul FC Rapid regretă dispariția lui Dinu Gheorghe, fost președinte al clubului nostru! Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați! Dumnezeu să-l odihnească!” // „Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei lui Dinu Gheorghe și apropiaților în urma veștii tragice primite astăzi. Dinu Gheorghe a fost președintele echipei în perioada aprilie-august 2015” // “Dinu Gheorghe, fost preşedinte al clubului Rapid, a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani. În cariera sa, Dinu Gheorghe a mai fost conducător la FC Braşov, Astra Ploieşti, ASA Târgu Mureş şi Dunărea Călăraşi. Liga Profesionistă de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!”. Dinu Gheorghe a fost găsit astăzi, fără suflare, de menajera care venise să facă curățenie în casă.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu