15 ani în care paramedicii vrânceni au fost permanent la datorie, 24 de ore din 24 şi au intervenit cu profesionalism şi promptitudine pentru salvarea celor aflaţi la nevoie. Intervenţia rapidă a echipajelor S.M.U.R.D. reprezintă în conştiinţa cetăţenilor un simbol al speranţei în cele mai grele clipe. Primele echipaje de paramedici vrânceni au fost operaţionalizate în cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud la începutul lunii februarie 2010, iar după doi ani, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a devenit funcţional şi în cadrul subunităţilor de pompieri din Vidra şi Panciu. Activitatea echipajelor SMURD se desfăşoară prin colaborarea dintre Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea şi Unitatea de Primiri Urgenţe – SMURD din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, sub coordonarea medicală a doamnei dr. Dana Mariana Dincă, medic şef UPU-SMURD, cu sprijinul asistentului medical principal din cadrul ISU Vrancea, plutonier adjutant Iancu Laurenţiu.
De la operaționalizarea sa în județul Vrancea, în anul 2010, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) a jucat un rol esențial în salvarea de vieți și intervențiile de urgență. Cu fiecare an, activitatea SMURD a cunoscut o creștere semnificativă, reflectând profesionalismul echipajelor implicate și necesitatea tot mai mare a acestor servicii. Dacă în 2010 numărul total de intervenții a fost de 1.618, acesta a crescut considerabil, ajungând la 5.114 intervenții în anul 2024. Această evoluție demonstrează nu doar intensificarea eforturilor echipajelor de prim-ajutor, ci și creșterea nivelului de încredere al comunității față de serviciile de urgență. Din 2010 până în prezent, echipajele SMURD au intervenit la peste 60.000 de cazuri, oferind asistență medicală de urgență și contribuind la salvarea unui număr impresionant de vieți.
Un rol deosebit în sprijinirea activității SMURD îl au și voluntarii care s-au alăturat echipajelor de paramedici prin programul „Salvator din pasiune”. Aceștia contribuie activ la intervențiile de urgență, oferind suport echipajelor operative și beneficiind de instruire specializată pentru a deveni un real ajutor în situațiile critice. Prin acest program, zeci de voluntari își dedică timpul și energia pentru a ajuta comunitatea, devenind o parte esențială a misiunii SMURD.
Pe lângă activitatea operativă, echipajele de paramedici se remarcă și prin profesionalismul demonstrat în competițiile naționale. Un exemplu elocvent este performanța echipei reprezentative a ISU Vrancea, care anul trecut a obținut locul al III-lea la Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, la proba Descarcerarea din autovehicule. Această reușită subliniază nivelul ridicat de pregătire și capacitatea de intervenție a echipajelor SMURD vrâncene.
Evoluția constantă a SMURD și recunoașterea profesionalismului echipajelor sale confirmă importanța acestor servicii pentru comunitate. Prin devotament, pregătire continuă și spirit de echipă, paramedicii SMURD continuă să fie în prima linie a intervențiilor de urgență, oferind sprijin vital celor aflați în nevoie. Împlinirea a 15 ani de la operaționalizarea SMURD Vrancea constituie un prilej de a ne exprima prețuirea și aprecierea pentru toți cei care au acţionat permanent sub deviza „Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă!” şi au transformat aceste cuvinte în realitate, prin devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă în nobilele misiuni de salvare a vieților omenești. Adresăm mulțumiri reprezentanților Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani și UPU – SMURD, Spitalului Municipal Adjud, Spitalului „N.N. Săveanu” Vidra, Spitalului Orășenesc Panciu, Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea și Direcției de Sănătate Publică Vrancea, pentru buna colaborare în gestionarea tuturor misiunilor SMURD. (ISU Vrancea)