vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateCâți mici mănâncă românii de 1 Mai

Câți mici mănâncă românii de 1 Mai

Asociația Română a Cărnii estimează vânzări masive de mici în următoarele zile, prilejuite de sărbătoarea de 1 Mai. Dacă vremea va fi prielnică pentru grătare și petreceri în aer liber, consumul de mici va fi mai mare.  „Pentru a răspunde cerințelor consumatorilor privind produsele devenite deja tradiționale pentru 1 Mai, estimăm vânzări în zilele care urmează de la fiecare procesator de mici în parte care pot ajunge la 30 și 100 de tone. Pe ansamblu, se estimează comercializarea a 1.200—1.500 tone de mici, poate și mai mult, dacă vremea va fi prielnică pentru activitățile în aer liber. Pentru unii procesatori, în aceste zile creșterea producției poate atinge 30% din producția de mici dintr-o lună obișnuită. Dacă ne gândim că micul are, în medie, 40 de grame, se poate ajunge la un număr impresionant, respectiv în jurul cifrei de 30 de milioane de mici numai în minivacanța de 1 mai”, a declarat pentru AGERPRES Dana Tănase, director executiv la Asociației Române a Cărnii .
De asemenea, reprezentantul procesatorilor afirmă că micii tradiționali românești iau și calea exportului, într-un procent de 5—10% din producție, mai ales în Italia sau Spania, unde sunt comunități de români. Potrivit datelor statistice, în România, anual, se consumă între 20.000 și 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici, în fiecare an. Raportat la populația activă, reiese că un român mănâncă în medie 40 de mici pe an, dar într-o singură zi, cum este cea de 1 Mai, românul consumă mici cât pentru o lună întreagă.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu