duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateFostul primar Decebal Bacinschi rămâne sub control judiciar

Fostul primar Decebal Bacinschi rămâne sub control judiciar

Procurorii DNA au prelungit măsura controlului judiciar pentru Decebal Bacinschi, fostul primar PSD al municipiului Focșani, care pe 22 februarie a fost acuzat oficial de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. La vremea respectivă, controlul judiciar a fost stabilit pentru 60 de zile.

„La solicitarea dvs. din data de 02 mai 2017, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: În acest moment, în dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 182/VIII/3 din  22 februarie 2017, persoana la care faceți referire este cercetată în continuare sub control judiciar”, se arată în răspunsul DNA.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

„În perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, inculpatul Bacinschi Decebal-Gabriel, în calitate de primar al municipiului Focşani, cu intenţie, a atribuit în mod direct, către o firmă „agreată”, un contract privind obiectivul „Instalaţii de iluminat ornamental în Piaţa Unirii – Municipiul Focşani” şi ulterior a achitat contravaloarea lucrărilor, deşi ştia că preţul acestora este supraevaluat.
În ambele cazuri, edilul a acţionat contrar dispoziţiilor legale, rezultatul acestor acţiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 356.642 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în cuantum de 246.121 de către societatea respectivă.
De menţionat este faptul că, la data încheierii contractului, instalarea ornamentelor de sărbători era deja finalizată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Bacinschi Decebal-Gabriel trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Inculpatului Bacinschi Decebal-Gabriel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, potrivit procurorilor DNA.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu