Președintele Curții de Conturi a României, Nicolae Văcăroiu, susține că inspectorii instituției pe care o conduce descoperă săptămânal cazuri de primării unde se fură, într-un an, 800.000 de lei din impozitele și taxele locale. Nicolae Văcăroiu a făcut această afirmație în fața membrilor comisiilor de buget-finanțe și economică, industrii și servicii din Senat. „Într-o comună, vă dau exemplul de săptămâna trecută, se fură într-un an 800.000 lei din impozitele și taxele locale preluate de la cetățeni. Declarația casierului, responsabilului, primarului, casierul ia totul asupra lui. Cazuri dintr-astea avem 1-2 pe săptămână. Cel mai simplu control este verificarea casieriei. Se iau pe un an de zile toate chitanțele prin care s-au încasat impozite și taxe de la populația locală, se însumează și rezultă 1,5 milioane de lei. Verificăm imediat trezoreria și constatăm că a depus numai diferența de 700.000 de lei, iar 800.000 de lei s-au băgat în buzunar. Ni se spune că au avut probleme cu familia, cu copiii… casierul recunoaște”, a declarat președintele Curții de Conturi. Văcăroiu a mai precizat că, în 80% din cazuri, angajații aduc banii înapoi în 24 de ore.
Cât se (mai) fură dintr-o primărie
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -