Peste 50 de polițiști și jandarmi au acționat ieri pe raza orașelor Mărășești și Panciu, precum și a localităților arondate, principala lor misiune fiind aceea de a asigura un mediu sigur pentru cetățeni și respectarea legii. Polițiștii rutieri au fost prezenți în teren, pentru a asigura un trafic sigur și fără evenimente rutiere. Astfel, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră au fost verificate peste 280 de autovehicule, iar 87 de conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare. Pentru abateri la regimul circulației rutiere, au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, iar 5 autovehicule au fost oprite din a circula, până la remedierea problemelor constatate, deoarece nu prezentau siguranţă pe drumurile publice.
De asemenea, alte 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice și H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de aproximativ 60.000 lei. Asigurăm cetățenii de faptul că suntem prezenți la datorie și pregătiți să răspundem la orice solicitare din partea acestora, pentru un mediu sigur în județul nostru. (IPJ Vrancea)