vineri, aprilie 25, 2025
AcasăAdministratieStadionul ”Tineretului” din Focșani, aflat în stare avansată de degradare, o nouă...

Stadionul ”Tineretului” din Focșani, aflat în stare avansată de degradare, o nouă ”victimă” a conflictului personal dintre Misăilă și Halici

Consiliul Local Focșani a aprobat proiectul inițiat de primarul Cristi Misăilă privind renunțarea la administrarea stadionului ”Tineretului”, din zona de nord a orașului. Arena sportivă se află de peste 20 de ani în gestiunea administrației locale și a ajuns într-o stare avansată de degradare. De mai mulți ani, diverse administrații locale, județene și naționale au anunțat că vor include acest stadion în proiecte de reabilitare și modernizare. Proiectele au rămas la stadiul de declarații politice. Arena este, practic, o ruină, pe care nu se mai poate desfășura nicio competiție sportivă.

Direcția de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Focșani, care ar trebui să aibă grijă de stadion, a anunțat că nu mai dispune de fondurile necesare pentru întreținerea acestuia și, în consecință, cere renunțarea la administrarea stadionului, care ar urma să revină în custodia Consiliului Județean Vrancea. Nici până acum nu s-a văzut vreo implicare a administrației focșănene în îngrijirea stadionului ”Tineretului”, dar acum a venit momentul renunțării, după cum se vede. Proiectul propus de primar a fost votat cu 19 voturi pentru. Doar consiliera Alexandra Tătaru, de la USR, a votat împotrivă. ”În solicitarea de scoatere de sub administrare a terenului de sport, DDSP invocă motive care sunt cunoscute deja publicului larg, respectiv faptul că suprafața gazonului este îmbătrânită, nu există un sistem de irigație și canalizare, clădirile sunt deteriorate și așa mai departe. Rămâne, totuși, o întrebare de zece puncte pentru Misăilă: cum rămâne cu afirmația că ”1 leu investit în sport înseamnă o economie de 4 lei în sănătate”, frază pe care o rostește, deja, ostentativ, de fiecare dată când vrea să arate că este preocupat de aspectele care țin de sport?”, a transmis Alexandra Tătaru.

Sportul este una dintre principalele ”victime colaterale” ale conflictului deschis dintre cei doi lideri ai PSD Vrancea, șefi în administrația locală – Nicușor Halici, președinte al PSD Vrancea și al CJ Vrancea, și Cristi Misăilă, președinte al PSD Focșani și primar al Focșaniului. Primarul a amenințat că retrage echipele și sportivii CSM Focșani 2007 din toate competițiile, dacă nu va primi sprijin financiar din partea Consiliului Județean Vrancea. La rândul său, Halici a declarat că nu are baza legală de a vira bani de la bugetul județului către Primăria Focșani cu direcție către clubul sportiv al municipalității. Acum, vedem că și stadionul Tineretului, lovit de soartă, oricum, de zeci de ani, a intrat în vâltoarea tensiunilor personale.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu