duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InternePremiul I pentru elevele Școlii Postliceale Sanitare "Vasile Alecsandri" Focșani la un...

Premiul I pentru elevele Școlii Postliceale Sanitare „Vasile Alecsandri” Focșani la un concurs interjudeţean

În  intervalul  4-5  mai 2017,  a  debutat  la  Bacău, Colegiul „Mihai Eminescu”,  proiectului „Asistenţa  medicală  – punte  între starea de sănătate și boala pacientului”.  Parteneri  în proiect sunt  şcoli postliceale  din  județele Botoșani, Suceava, Vrancea și Buzău. „Ne-am dorit acest parteneriat pentru demararea unui Concurs pe Meserii în cadrul școlii noastre pe care să-l înscriem în registrul concursurilor naționale.” spune  prof. Anca Smaranda Țintaru, de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău, coordonator al proiect .    Şcoala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” Focşani  a prezentat în concurs  o  echipă formată din 4 eleve : Rotaru ( Savin) Mihaela şi Mihalache Nichita Gabriela Mariana – anul II şi Stoica (Ene) Luminiţa şi Nedelcu  Adelina Diana – anul III,  coordonate de profesorii Codrescu Claudia şi Juşman Nicoleta. Concursul pe Meserii s-a desfăşurat pe două secţiuni :

  1. Sesiune de comunicări și referate ale elevilor și profesorilor cu tema – FEMEI CELEBRE CARE AU INFLUENȚAT  ACTUL MEDICAL  ȘI ÎNGRIJIRILE  DE  SĂNĂTATE.
  2. Concurs de tehnici de îngrijire ( administrarea medicamentelor, îngrijirea  plăgilor + realizarea de pansamente și bandaje,  resuscitarea cardio-respiratorie)

Prima secţiune a răsplătit toţi  participanţii în proiect cu diplome de participare,  în timp ce a doua secţiune s-a finalizat cu premii. Elevele şcolii noastre Rotaru ( Savin) Mihaela şi Stoica (Ene) Luminiţa  au obţinut  Premiul  I.  Rezultatele lor, rod al unei pregătiri temeinice de zi cu zi, atât teoretice la şcoală, cât şi practice în Spitalul Judeţean „Sfântul Pantelimon”  din Focşani demonstrează seriozitatea actului didactic din unitatea şcolară şi contribuie implicit la :

  1. comunicarea cu elevii din alte şcoli postliceale sanitare particulare sau de stat;
  2. promovarea mobilităţii şi a schimburilor de experienţă în vederea împărtăşirii bunelor practici educaţionale / realizării schimbului de bune practici;
  3. asigurarea resurselor umane caracteristice societăţii cunoaşterii (stimularea interesului elevilor pentru profesia de asistent medical).

Participarea elevilor se înscrie în lista manifestărilor dedicate dedicate Zilei Internaționale a Asistenților  Medicali care se sărbătorește practic pe 12 mai, activităţi  care se organizează pe parcursul „Săptămânii  Altfel”/ 8 – 12 mai 2017, la Şcoala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” Focşani.

Director, Prof. Nataşa Marin

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu