Fostul șef al Inspectoratului pentru Calitatea Semințelor Vrancea, Maricica Vrabie, a participat la Conferința Națională a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România. Maricica Vrabie lucrează, acum, în domeniul privat și a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor din agricultură. La fel ca alți fermieri, fostul șef al Inspectoratului pentru Calitatea Semințelor s-a confruntat cu o serie de probleme și obstacole în accesarea fondurilor europene. Conform publicației de specialitate Agrointeligența, Maricica Vrabie a criticat modul în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale a prezentat în trecut situația accesării fondurilor europene, susținând că ar fi mai relevantă raportarea pe grade de absorbție a fondurilor și nu pe numărul de proiecte selectate. Ea a oferit exemplul lunii noiembrie 2016, în care au fost selectate pentru accesarea fondurilor europene 22% din proiectele depuse pe agricultură, dar au fost efectuate doar 5% din plăți. ”Sper că la anul să prezentăm altfel raportarea, adică corectă și concretă. Să se facă gradul de absorbție și nu numărul proiectelor. Am mai propune și realocarea banilor în cadrul măsurilor. Știu că este o problemă și că trebuie aprobată și de Bruxelles, însă trebuie să recurgem la aceasta pentru fluidizarea fondurilor. Domnule ministru, dorim ghiduri clare, simple, explicite și fără interpretări. Dorim o procedură unică de evaluare a lor, încât să nu mai fie interpretată după dorința evaluatorilor. Așa se explică faptul că în cadrul aceleiași regiuni , sunt județe care depun multe proiecte și județe care nu depun nimic. Nimeni nu are target la județ, câte proiecte se pot depune într-un județ? Salariul personalului de la AFIR este același, indiferent de câte proiecte se depun. Dorim desecretizarea pragurilor, de la început să știm care este pragul, pentru că noi fermierii facem buzunarele mari la consultanți și proiectanți. Dacă aș ști că pragul este de 80 de puncte, nu mai dau bani la consultant pentru că știu că nu-l ating niciodată”, a precizat fermierul vrâncean.
Fermierii vrânceni cer îmbunătățirea condițiilor de accesare a fondurilor europene
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -