miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăActualitateGALERIE FOTO Revoltător: cașcaval mucegăit în supermarket

GALERIE FOTO Revoltător: cașcaval mucegăit în supermarket

Surpriză mare și neplăcută, în același timp, pentru vrâncenii care și-au făcut cumpărăturile la unul dintre supermarketurile din Focșani. La raftul cu brânzeturi se afla cel puțin o bucată de cașcaval ambalat, acoperit, în mai multe părți, și de straturi de mucegai. Un client a dus bucata de cașcaval la casă, pentru a o arăta personalului magazinului și a lua măsuri în consecință. Dar, spre stupefacția celorlalți clienți, un angajat a luat roata de cașcaval mucegăit și a așezat-o, din nou, la raft, alături de celelalte bucăți, pentru vânzare. Poate că angajaților supermarketului le-a rămas gândul la celebra brânză cu mucegai, însă în acest caz este vorba de cu totul altceva. După cum se vede în fotografii, aici nu avem de-a face cu Roquefort (Franța), Gorgonzola (Italia), Stilton (Marea Britanie) sau Cabrales (Spania). În acest caz, avem, pur și simplu, o roată de cașcaval neaoș, ambalat ermetic, mucegăit. Adică în stare de degradare și nerecomandat a se mânca (chiar dacă se încadrează în termenul de valabilitate înscris pe ambalaj).
Nu știm a cui este responsabilitatea cu privire la punerea la comercializare a unui asemenea produs. Poate fi producătorul, poate fi distribuitorul, poate fi comerciantul. Sau fiecare are câte o parte din vină. Indiferent de vinovății, cert este că produsele trebuie atent verificate în momentul în care ajung la raft, pentru comercializare. Iar dacă se întâmplă vreo greșeală, situația trebuie remediată imediat, nu cum au procedat angajații respectivi. Sau astea sunt dispozițiile șefilor?
Fără a da nume, precizăm că bucata de cașcaval cu mucegai a fost găsită într-unul din magazinele ce aparțin unei rețele mari de supermarketuri, care se laudă cu prețuri mici. Se pare că, de aceea, se face rabat mare la calitate.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu