Un număr de 16 elevi, selectați de Consiliul Național al Elevilor dintre elevii reprezentanți din toată țara, vor petrece o zi alături de miniștrii din Guvernul României și vor asista la toate activitățile desfășurate de ministru, pe modelul job shadowing, unde activitatea elevului-ministru va fi în oglindă cu activitatea ministrului.
Printre cei 16 se află și focșăneanca Ruxandra Dobre, absolventă în acest an a Colegiului Național Unirea din Focșani, care este vicepreședinte la nivel național a Consiliului Elevilor. Ruxandra a terminat la profilul umanist.
„De asemenea, cei 16 liceeni vor asista la ședința de guvern de astăzi, vor participa la evenimentul „Ziua porților deschise”, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, vor vizita Academia Militară şi Muzeul Militar și vor participa la o sesiune de semnat documente, organizată de Ministerul de Justiție.Proiectul „Ministru pentru o zi” este un exercițiu civic prin care Guvernul României își dorește să încurajeze cultura participativă a tinerilor, să promoveze valorile si principiile democratice și să aducă administrația publică mai aproape de cetățeni. Aflat la a treia ediție, proiectul este realizat de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor, unic for reprezentativ al elevilor și for consultativ pentru Ministerul Educației Naționale.Proiectul își propune să antreneze simțul civic al elevilor, să le facă cunoscut modul în care funcționează administrația publică centrală și să le ofere ocazia de a contribui direct cu idei pentru eficientizarea administrației publice centrale”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
FOTO: Facebook
LISTA ELEVILOR-MINIȘTRI
Nr. Crt | Ministerul ales | Elev participant | Clasa | Unitate de învățământ | Județ |
1 | Premierul României | Iustin Jalaboi | A XI-a | Colegiul Național ,,Mihail Sadoveanu” Pașcani | Iași |
2 | Secretariatul General al Guvernului | Dinu Andrei Bogdan | A XI-A | Colegiul Naţional „Jean Monnet” Ploieşti | Prahova |
3 | Ministerul Mediului | Radu Dincă | a X-a | Colegiul Național ,,Zinca Golescu” Pitești | Argeș |
4 | Ministerul Afacerilor Interne | Alexandra Tuță | A XII-a | Colegiul Național ,,Brabu Știrbei” Călărași | Călărași |
5 | Ministerul Apărării Naționale | Florin Țura | A XI-a | Liceul Teoretic ,, Petru Rareș” Târgu-Lăpuș | Maramureș |
6 | Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale | Mina Moldoveanu | A XI-a | Liceul de Arte ,,Margareta Sterian” Buzău | Buzău |
7 | Ministerul Justiției | Filip Petru Iana | A XII-a | Colegiul Național ,,Andrei Șaguna” | Brașov |
8 | Ministerul Sănătății | Ruxandra Dobre | A XII-a | Colegiul Național ,,Unirea” | Vrancea |
9 | Ministerul Apelor și Pădurilor | Ioana Staicu | A X-A | Școala Superioară Comercială ,,Nicolae Krețulescu” | București |
10 | Ministerul Turismului | Florin Râșteiu | A X-a | Seminarul Teologic ,,Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia | Alba |
11 | Ministerul pentru Români de Pretutindeni | Liana Butoi | A XI-a | Colegiul Național Pedagogic ,,Andrei Șaguna” Sibiu | Sibiu |
12 | Ministerul Economiei | Teodor Grusea | A XII-a | Colegiul Național ,,Andrei Șaguna” | Brașov |
13 | Ministerul Tineretului și Sportului | Claudia Mihai | A XI-a | Colegiul Național ,,Emil Racoviță” București | București |
14 | Ministerul Cercetării şi Inovării | Adrian Lăzărescu | A XI-A | Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”, | Bacău |
15 | Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională | Popescu Alexandra Alina | A XI-A | Liceul Teoretic Hyperion | București |
16 | Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat | Natanael Toma | A X-a | Colegiul Național „Andrei Şaguna” | Braşov |