duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaIon Ștefan, deputat PNL: "La mulți ani, dragi copii!"

Ion Ștefan, deputat PNL: „La mulți ani, dragi copii!”

Ziua de 1 Iunie a fost și va fi mereu un prilej de bucurie pentru cei mici. Din acest an este și zi liberă pentru părinți care, în scenariul ideal, ar trebui să o dedice în mare parte copiilor, petrecerii timpului împreună. Spun că așa ar trebui pentru că, în realitate, știm cu toții, în Vrancea și în întreaga țară, sunt milioane de copii care trăiesc fără unul sau chiar ambii părinți, care sunt plecați peste hotare. Instabilitatea economică din România i-a determinat pe părinți să caute prosperitatea în vest, însă acest lucru a adus poate prosperitate financiară însă a determinat și ”abandonul” copiilor la bunici sau la rude. Nu mai vorbesc despre cazurile extreme în care fratele cel mai mare devine mama și tată pentru frații mai mici pe care îi ia în grijă cu prețul propriei lui șanse la educație și, astfel, la o viață mai bună.

Și pentru copiii deveniți mult prea devreme adulți este astăzi 1 Iunie!

Cer autorităților județene din Vrancea, obișnuite să arunce milioane de euro pe paranghelii anuale cu diferite ocazii, să reflecteze la realitatea cruntă din județ și să caute soluții pentru investiții locale pentru ca părinții acestor copii să revină ACASĂ!

Poate este mai ușor să ”spargi” banii din buget pe concerte și artificii pentru o bucurie de moment, dar să nu vrei să observi sărăcia în care trăiesc mulții copii, gradul de abandon școlar, problemele pe care le au cei mici, de ordin financiar dar și emoțional.

Copiii aceștia riscă, pe viitor, să devină o categorie defavorizată și vulnerabilă.

Sigur, sunt instituții care intervin în interesul copiilor, însă nimic nu poate suplini lipsa părinților de lângă copii!

Și pentru ei este astăzi 1 Iunie și cel mai frumos cadou ar fi să aibă părinții acasă. Iar de acest lucru ar trebui să se preocupe factorii de decizie locali și naționali prin impulsionarea economiei și ridicarea Vrancei, a regiunii Moldovei în special, din ”feudalismul” baronilor!

Ion Ștefan, deputat PNL

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu