În zilele de 13 și 14 noiembrie, Liceul Teoretic Emil Botta din Adjud este în sărbătoare . În cadrul evenimentului are loc și simpozionul “Mit și adevăr în învățământul transnistrean”,aflat la ediția a II-a.
Participă în calitate de raportori opt directori, reprezentanți ai școlilor române din Transnistria și ai comunității române din zona secesionistă. Directorii vor prezenta publicului istoricul, evoluția și perspectivele instituției pe care o reprezintă, întâlnirea fiind una interactivă. De asemenea, la seminar sunt invitați cu câte un raport juriști, oameni politici, istorici și doctoranzi din Moldova și România, care vor conota din punct de vedere științific problema asigurării accesului la educație în Transnistria.
Prezentările experților vor fi ulterior tipărite într-un volum. Evenimentul va fi organizat pe data de 14 noiembrie 2015. Planificăm implicarea a 15-20 de raportori. Seminarul va avea loc în Sala de conferințe a Liceului Teoretic „Emil Botta” Adjud, ce dispune de o capacitate de 100 persoane și va fi moderată de doua personalități marcante din domeniul istoriei contemporane din România , respectiv prof. dr. Constantin Hlihor și conf. dr. Ovidiu Buruiană.
Din partea Promo-LEX va participa ca raportor în problematica învățământului românesc din Transnistria juristul Alexandru Zubco. Coordonatorii științifici ai seminarului sunt directorul Liceului Teoretic Emi Botta, Emil Dumitru, împreună cu profesorii Constantin Constantinescu, Cătălina Pralea și Cătălin Pionescu.