duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateBazele salvamont ale Consiliului Județean Vrancea înghit fonduri publice cu nemiluita

Bazele salvamont ale Consiliului Județean Vrancea înghit fonduri publice cu nemiluita

Consilierii județeni au aprobat miercuri după-amiază suplimentarea lucrărilor la bazele salvamont din comunele Păulești cu 431.240 de lei și Nistorești, cu 429.541 de lei, cu aproape 200.000 de euro peste valoarea de contract.

Aceste două obiective au fost incluse într-un proiect cu fonduri de la Uniunea Europeană, în sumă de 6,5 milioane de lei, din care 2,2 milioane de lei costă realizarea bazelor de către firma PIF&LMS. Proiectul trebuie finalizat până pe 30 noiembrie 2015, dar sunt șanse mici ca acest lucru să se întâmple, mai ales că proiectanții, care au primit o groază de bani, s-au lovit de probleme la forarea unui puț pentru alimentarea cu apă a bazelor. Iar pentru că nu s-a găsit apă nici la 80 de metri adâncime, s-a considerat că trebuie schimbată soluția tehnică, fapt pentru care s-au aprobat noile sume.

„Întrucât contractul de finanțare își încetează valabilitatea pe data de 30 noiembrie 2015, pentru a obține prelungirea sa beneficiarul are obligația de a face dovada faptului că va asigura resursele financiare necesare finalizării în bune condiții a obiectivelor ce trebuie realizate în cadrul său”, se justifică reprezentanții Consiliului Județean Vrancea.

Serviciul de Salvamont din Consiliul Judeţean Vrancea este condus de Adrian Vrabie, fratele consilierului local PSD Cătălin Vrabie.


ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Vaaii…ce rai sunteti. Dar ce ne facem fara baze salvamont? La Paulesti sunt zeci de mii de turisti. Le riscam viata…fir.ati a’ dracu’ de hoti

Comentariile sunt închise.


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu