sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateUDMR e cheia moțiunii de cenzură

UDMR e cheia moțiunii de cenzură

Calculele privind succesul/eșecul moțiunii de cenzură nu sunt deloc sigure. Chiar dacă, teoretic, coaliția PSD-ALDE deține un număr mai mare decât minimul necesar de 233 de voturi pentru trecerea moțiunii de cenzură, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu trebuie să găsească ”supape” de siguranță. Așa cum s-a văzut deja, a intrat în funcțiune clasica transhumanță – racolarea parlamentarilor din opoziție, care abia așteptau momentul să sară în barca puterii.
Însă mișcarea decisivă este în mâna UDMR. Deocamdată, liderii UDMR stau liniștiți. Au hotărât, oficial, că așteaptă ofertele din partea ambelor tabere din PSD. Președintele conglomeratului de organizații ale maghiarilor, Kelemen Hunor, are mână liberă și totală deschidere la negocieri. Și, după cum știm de la Domokos Geza și până astăzi, în 27 de ani, UDMR a demonstrat că-și cunoaște bine interesul. Iar liderii lor își cunosc și mai bine propriile interese (care nu țin, strict, de politică, ci, în primul rând, de buzunar/ portofel/ conturi/ afaceri/ influență și altele asemenea). Kelemen Hunor va negocia, în numele UDMR, atât cu Dragnea&Tăriceanu cât și cu Ponta&Grindeanu. Fiecare are nevoie de voturile UDMR și, în consecință, are câte ceva de oferit, dintr-o anumită poziție. Problema nu e la grupurile din PSD, că ofertele vor fi generoase în ambele cazuri, ci la liderii UDMR, care vor cântări exact cât/ ce/ cum câștigă, care își fac propriile calcule, astfel încât să scoată profit maxim. O influență mică asupra liderilor maghiarilor o pot avea anumite mesaje din Uniunea Europeană, o eventuală discuție sau un mesaj al președintelui Klaus Iohannis. Însă și acestea trebuie să se plieze cu interesele lor.
În cazul în care UDMR stabilește să susțină moțiunea de cenzură, atunci Dragnea, Tăriceanu&comp vor răsufla liniștiți, fără să le mai pese, pe moment, de eventualele defectări din partidele lor. În plus, dacă UDMR va da un mesaj în direcția susținerii moțiunii, atunci, cu siguranță, nu se vor mai găsi ”viteji” prin PSD-ALDE care să-i mai susțină pe Grindeanu și Ponta. În schimb, dacă UDMR nu se bagă în războiul PSD-PSD și nu va vota moțiunea, atunci Dragnea și Tăriceanu vor avea mari probleme. Fiecare vot din partidele lor va cântări foarte greu și, mai ales, va costa foarte mult. În acest caz, parlamentarii racolați vor fi foarte importanți și, în consecință, destul de ”scumpi”. Sigur, mai există cei 17 deputați ai celorlalte minorități naționale, însă aceștia vor avea o atitudine ambiguă. În general, deputații minorităților sunt cu PSD și cu puterea politică, la momentul respectiv. Însă, fiind o situație confuză, s-ar putea ca deputații minorităților să lipsească din Parlament miercuri. Iar dacă vor fi unii prezenți, atunci nimeni nu poate fi sigur pe voturile lor decât în cazul în care au fost luați, în prealabil, la discuții, ”la bucată”. Unde mai pui că aceștia s-ar putea ralia poziției UDMR, indiferent care va fi decizia maghiarilor.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu