duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaMoțiunea, asaltul final

Moțiunea, asaltul final

În câteva ore vom afla ce se întâmplă cu Guvernul României: rămâne Sorin Grindeanu prim-ministru sau rămâne Dragnea pe cai mari în PSD și își impune un alt premier? Moțiunea de cenzură inițiată de PSD-ALDE împotriva propriului executiv are vreo 3-4 pagini și se numește „România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor”. Ea seamănă, mai mult, cu o autocritică a coaliției PSD-ALDE. Toate neîmplinirile programului de guvernare, mai mult sau mai puțin reale, mai mult sau mai puțin fantasmagorice, sunt puse de cei care au format și au girat cabinetul Grindeanu acum 5 luni în cârca unui singur om – prim-ministrul Sorin Grindeanu. Declarațiile liderilor PSD-ALDE dau un număr mare de parlamentari care vor vota pentru căderea propriului guvern. Se vorbește de vreo 245-250 de voturi pentru, fiind nevoie de 233. Acestea ar proveni de la cele două formațiuni de la putere, de la parlamentari ai minorităților naționale (altele decât cea maghiară) și de la câțiva traseiști. Dragnea, Tăriceanu&comp afișează un aer sigur în privința succesului moțiunii. De cealaltă parte, Victor Ponta transmite semnale contrare și își cheamă colegii de partid să-l sprijine pe Sorin Grindeanu.
Nimic nu este, însă, sigur, în ciuda optimismului din declarații. S-a observat că principalele guri de tun ale lui Dragnea din ultimele luni – Gabriela Firea Pandele și Olguța Vasilescu – au cam tăcut și au trecut în anonimat de circa 2 zile. De ce oare? Să nu enerveze mai mult electoratul, activiștii și parlamentarii PSD? Aparițiile lor dese, agresive și sarcastice aveau efecte negative asupra PSD și a intereselor lui Dragnea? Se simte lipsa unei eminențe cenușii în PSD, gen Viorel Hrebenciuc. Acum 5 ani, în aprilie 2012, Hrebenciuc anunța exact câte voturi va obține moțiunea de cenzură împotriva cabinetului Ungureanu, bazându-se pe negocierile cu toată lumea, mai ales cu trădătorii din PDL: vor fi 4 voturi în plus față de numărul necesar pentru trecerea moțiunii. Și, desigur, moțiunea a fost adoptată cu 235 de voturi, fiind necesare 231.
PS – președintele PSD Vrancea a tăcut mâlc în aceste zile de vâltoare internă. În multe alte dăți, Marian Oprișan se arunca în fața tuturor microfoanelor și a ziariștilor pentru a da declarații și a-și da cu părerea despre orice. De data aceasta, Oprișan doar a participat la toate adunările oficiale și discuțiile din culise, fără să mai apară în fața presei cu păreri și sfaturi. Strategia pare, acum, de a sta liniștit și de a trage foloasele ulterior, indiferent de rezultatul votului moțiunii. Dacă trece moțiunea, atunci îi va spune lui Dragnea că a fost alături de el și că, poate, ar merita cel puțin un minister și punerea unui prefect. Dacă rămâne Grindeanu, atunci îi va transmite lui Ponta că el l-a apreciat dintotdeauna și că a fost alături de ei și că ar merita ceva, ținând cont de vechimea în partid.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu